Ce mai salvează demisia doamnei Udrea?

Mai-marii PDL se înghesuiau să-i spună că e ca soarele de pe cer.

Dacă PDL a fost desfiinţat cu adevărat în aceste alegeri locale, atunci acest lucru s-a întâmplat la Bucureşti. Aici, partidul a pierdut tot ceea ce s-a pus în joc, de la Primăria Generală la consiliile de sector. Bucureştiul este nu numai capitala României, dar şi oraşul-simbol al lui Traian Băsescu. Victoria la Primărie la alegerile din 2000  l-a propulsat pe Traian Băsescu pe orbita marilor succese politice. De aici, a câştigat Preşedinţia, de aici a declanşat ofensiva împotriva suspendării din 2007, de aici a reuşit incredibila performanţă de a obţine al doilea mandat la Cotroceni. Citadela lui Traian Băsescu s-a năruit în praful alegerilor din 10 iunie sub comanda Elenei Udrea, care a văzut în pliciul lui Siviu Prigoană soluţia câştigării bătăliei.

În mod logic, Elena Udrea a demisionat. Cât de mult ajută această demisie partidul şi ce se mai poate salva? E adevărat, doamna Udrea a făcut tot ceea ce a vrut din organizaţia PDL de la Bucureşti. L-a dat afară pe Cristian Preda pentru că a spus adevărul, şi anume că Silviu Prigoană nu este candidatul potrivit. A gestionat o campanie electorală fără idei, fără verb, fără mesaj pentru bucureşteni. A dovedit că nu trăieşte în lumea reală, ci într-o lume fabricată, o lume în care oamenii nu mai puteau să-şi stăpânească admiraţia, dragostea şi preţuirea faţă de Elena Udrea şi de PDL.

Dar, doamna Udrea este singura vinovată? A fost ea singură în organizaţia Bucureşti şi în PDL?

De ce un partid atât de mare şi de puternic a fost incapabil să spună că nu e bine ceea ce se întâmplă în Capitală? De ce oameni ca Teodor Baconschi s-au repezit în a aduce osanale precum se întâmpla pe vremea altei Elene? De ce primarii partidului se călcau pe picioare să-i spună că e soarele de pe cer şi că dorm numai cu poza ei sub pernă?

Răspunsul e simplu. Din oportunism, din laşitate, din dorinţa de a se da bine pe lângă un personaj politic în plină ascensiune şi cu mare poftă de putere. Şi de frică. Cei care i s-au opus au avut de pătimit. Cristian Preda e doar un exemplu. Vasile Blaga a fost scos de la conducerea PDL. Decât să se pună contra curentului, mulţi au preferat să-i cânte în strună doamnei Udrea sau să tacă şi să aştepte. Iată că aşteptarea a dat roade. Dar cu ce preţ?

A trebuit ca partidul să fie dat afară din Bucureşti pentru ca Elena Udrea să-şi dea demisia. PDL se miră cum a fost posibil să piardă alegerile locale. Explicaţia că partidul plăteşte pentru măsurile de austeritate este doar parţială. De fapt, PDL s-a suspendat de bună voie ca partid politic. Preşedintele Emil Boc şi ceilalţi dintre puternicii PDL au considerat că este suficient să pună în aplicare indicaţiile transmise de la Cotroceni. Partidul nu a mai dezbătut nimic, nu s-a mai întrebat ce este bine şi ce nu, nu a mai ţinut cont de niciun mesaj din viaţa reală. A luat bani ilegal de la pensionari, i-a umilit pe rezerviştii Armatei, a considerat că este un mare act de reformă să reduci salariile medicilor şi ale profesorilor. Totul potrivindu-se de minune cu bogăţia afişată şi cu aroganţa celor care luau asemenea măsuri declarând că se sacrifică pentru binele ţării!

Revenirea la realitate este dură. Doamna Udrea a demisionat. Dar, toţi cei care au contribuit din plin la falsificarea acestei realităţi, toţi cei care au înălţat statui nu ar trebui să demisioneze? Sau aşteaptă pe următorul pe care trebuie să-l ia la lustruit?

Ion M. Ioniţă este senior editor ''Adevărul''