Ce aşteptăm de la Biserică?

Ceea ce conducătorii Bisericii Ortodoxe par a nu înţelege în aceste zile care preced alegerea noului Patriarh este că societatea aşteaptă din partea instituţiei un set de mesaje şi gesturi

Ceea ce conducătorii Bisericii Ortodoxe par a nu înţelege în aceste zile care preced alegerea noului Patriarh este că societatea aşteaptă din partea instituţiei un set de mesaje şi gesturi importante. De exemplu, mesajul de transparenţă al publicării listei electorilor viitorului Patriarh.

Cum poţi pretinde să joci un rol de prim rang în societatea românească din moment ce ţii cu dinţii de acest secret? Pentru că, e evident, un Patriarh desemnat de nu-se-ştie-cine se va bucura de o mult mai slabă autoritate morală în comparaţie cu unul ales de o adunare cunoscută de toată lumea şi compusă din clerici şi laici asupra integrităţii cărora nu planează umbre de îndoială.

O desemnare "la secret" va folosi, de bună seamă, grupurilor rivale din interiorul Bisericii, nu însă şi instituţiei, ca să nu mai vorbim de viitorul Patriarh! Apoi, este semnalul de înnoire morală a Bisericii. Nu de acceptarea de formă a verificării dosarelor avea nevoie opinia publică - unde mai pui că şi aceasta a fost urmată de presiuni discrete la adresa unor oameni din CNSAS.

Ci de un semnal viguros de schimbare, începând chiar cu asumarea urcării pe scaunul patriarhal a unui ierarh asupra căruia să nu planeze vreun semn de întrebare privind colaborarea cu fostul regim. Şi continuând cu un mesaj privind rolul social al Bisericii.

O fi ea România ţara în care Biserica se bucură de cel mai înalt prestigiu public. Dar tot România este şi ţara unor cazuri incredibile de abuzuri asupra copiilor şi de abandon. Este ţara cu sute de mii de familii nevoite să plece la lucru în străinătate, lăsându-şi copiii departe de căldura familiei şi pradă tentaţiilor de tot felul. Tot România este ţara milioanelor de bătrâni uitaţi în nevoi şi sărăcie.

Cu toţii au nevoie de cuvântul, dar şi de acţiunea Bisericii. Apoi, România nu este doar ţara femeilor cu năframă care se înghesuie să atingă hainele ierarhilor sau a tinerilor tradiţionalist-legionaroizi gata să le dea homosexualilor cu icoanele în cap. Este şi ţara în care tot mai mulţi oameni beneficiază de creşterea economică şi de oportunităţile date de aderarea la UE, intrând fără complexe în lumea societăţii de consum şi importând din Occident nu numai maşini sau parfumuri, ci şi idei, obiceiuri şi mentalităţi.

Şi tot România este ţara de unde au plecat spre Vest milioane de oameni care încep să ridice comunităţi viguroase în jurul bisericilor ortodoxe, dar împrumutând mult din mentalităţile locurilor de adopţie. România aceasta tot mai numeroasă are nevoie de o nouă faţă a Bisericii. Din păcate, tocmai de această Românie se îndepărtează instituţia, prin secretomania şi închistarea dovedite de conducătorii ei în aceste zile.