Ce alimente trebuie să consumăm în perioadele caniculare pentru a evita toxiinfecţiile alimentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ANSVSA recomandă populaţiei să acorde o mai mare atenţie alimentelor consumate în perioadele caniculare  FOTO Adevărul

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) recomandă populaţiei ca, pentru a evita toxiinfecţiile alimentare în perioadele caniculare, să acorde o mai mare atenţie modului în care păstrează sau prepară alimentele şi locurilor de unde le cumpără.

„În sezonul cald creşte riscul alterării alimentelor şi, implicit, al apariţiei de toxiinfecţii alimentare şi, de aceea, este bine ca cetăţenii să respecte câteva măsuri simple, dar foarte eficiente. În acest sens, oamenii trebuie să acorde o mai mare atenţie modului în care păstrează sau prepară alimentele şi a locurilor de unde acestea sunt cumpărate“, se precizează într-un comunicat al instituţiei.

De unde cumpărăm produsele alimentare sigure

Astfel, produsele alimentare trebuie cumpărate numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar, pentru a avea garanţia unor produse sigure, care sunt controlate şi depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă.

Odată cumpărate, produsele de origine animală trebuie să fie păstrate în frigider. Alimentele care urmează a fi depozitate în frigider vor fi ambalate separat şi păstrate la temperaturile indicate pe ambalaj. În plus, alimentele gătite trebuie păstrate în recipiente acoperite.

Mare atenţie! - Produsele care au fost decongelate nu se recongelează pentru fi preparate sau consumate ulterior. Alimentele alterate vor fi aruncate întrucât reprezintă o sursă de contaminare pentru celelalte produse din frigider.

Fructele şi legumele, obligatoriu spălate înainte de consumare


Totodată, fructele şi legumele vor fi bine spălate înainte de a fi puse în frigider şi înainte de a fi consumate.

De asemenea, fiecare direcţie sanitară veterinară şi pentru siguraţa alimentelor se va asigura că, la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, agenţii economici vor respecta: evitarea expunerii la vânzare a produselor de origine animală în locuri şi spaţii care nu asigură temperaturi adecvate şi condiţii de igienă corespunzătoare, verificarea condiţiilor de manipulare, depozitare şi transport ale produselor de origine animală şi interzicerea comercializării şi punerii în consum a cărnurilor care nu au fost inspectate, ştampilate şi certificate sanitar veterinar.

Mai multe pentru tine:
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!