Cazul Caracal. Preşedintele Parlamentului European a transmis un mesaj emoţionat despre curajul Alexandrei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
David Sassoli

Preşedintele Parlamentului European a transmis miercuri pe Facebok şi pe Twitter un mesaj prin care îşi arată empatia faţă de suferinţa prin care a trecut Alexandra Măceşanu, care nu a fost ajutată de operatorii 112. David Sassoli face apel pentru punerea în aplicare a unor politici mai eficiente împotriva violenţei asupra femeilor si ca bunăstarea lor trebuie să fie în centrul acţiunii politice şi instituţionale europene.

 David Sassoli a scris miercuri pe Facebook şi pe Twitter un mesaj prin care cere instituţiilor europene să fie mai mult preocupate de combaterea violenţei împotrva femeilor, subliniind că strigătul zadarnic de ajutor al Alexandrei Măceşanu la numărul de urgenţă 112 îndurerează întreaga Europă.  Acesta face apel pentru punerea în aplicare a unor politici mai eficiente şi mai eficiente împotriva violenţei asupra femeilor si ca femeile trebuie să fie din ce în ce mai mult în centrul acţiunii politice şi instituţionale europene.

„Vocea Alexandrei Măceşanu, de 15 ani, care cere în zadar ajutor la numărul de urgentă, îndurerează nu numai România, ci întreaga Europă. Punerea în aplicare a unor politici din ce în ce mai eficiente împotriva uciderii femeilor şi a violentei împotriva femeilor va trebui sa fie o prioritate a acţiunilor politice şi instituţionale europene. În numele Alexandrei şi al tuturor victimelor!”, a scris David Sassoli pe pagina oficială de Facebook, un mesaj reluat şi pe contul său de Twitter. 

    

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta