Cât suntem de provinciali!

Multe ne lipsesc nouă, românilor. Iar simţul măsurii în gesturile publice este unul dintre cele dintâi. Bunăoară, în cazul lui Costel Busuioc, băiatul plecat de acasă la o vârstă

Multe ne lipsesc nouă, românilor. Iar simţul măsurii în gesturile publice este unul dintre cele dintâi. Bunăoară, în cazul lui Costel Busuioc, băiatul plecat de acasă la o vârstă fragedă pentru a scăpa de sărăcie şi căruia destinul i-a dat o şansă extraordinară undeva, departe. Povestea este, desigur, frumoasă.

>> Dacă tot nu avem realizări importante, ne mândrim cu victoriile mici.

Cu atât mai mult cu cât vine să mai panseze cumva orgoliile rănite ale românilor din Spania şi Italia, sătui să tot vadă în ziare şi la televizor numai ştiri despre infracţiunile comise de conaţionalii lor. Însă de aici şi până la a-l prezenta pe Costel ca pe un Pavarotti pe nedrept marginalizat acasă ori, mai rău, a-l transforma într-un exponent al cauzei naţionale e cale lungă.

Iar atunci când în scenă intră şi premierul Tăriceanu, şi preşedintele Băsescu, grăbiţi în a-şi da obolul de încurajări şi felicitări tânărului câştigător al show-ului televizat, atunci putem fi siguri că am atins o culme a ridicolului.

De fapt, încă una. În definitiv, oricât de simpatic ne-ar fi (şi chiar ne este!), tânărul plecat din România a câştigat în Spania doar un concurs televizat, ceva în genul "Megastar", rezervat însă numai imigranţilor. Bravo lui! Asta probabil că îi va schimba viaţa - iar Costel Busuioc o merită cu prisosinţă.

Dar ce relevanţă are aceasta pentru destinul nostru naţional, de vreme ce şeful statului şi cel al guvernului au intervenit în poveste? Ce i-a putut sensibiliza pe aceşti doi bărbaţi politici, în afară de interesul pur electoral de a se lipi de emoţia colectivă pe care această telenovelă a stârnit-o?

Toată această reacţie disproporţionată, venită îndeosebi dinspre politică - dar şi dinspre presă! - nu face decât să scoată în evidenţă solidul nostru provincialism. Dacă nu reuşim prea multe în domeniile importante, măcar să ne mândrim cu realizările mici! Ceea ce dincolo trece doar ca o emisiune de divertisment, tratată cu detaşarea meritată, devine la noi o chestiune de orgoliu şi de destin colectiv.

Avem aici, de fapt, povestea singurului fiu al satului care reuşeşte să facă o şcoală pedagogică şi ajunge profesor de şcoală generală la oraş. Din punctul de vedere al săteanului, profesorul de la oraş este cel mai important om de pe pământ.

Locuitorii îi rostesc numele cu nedisimulată mândrie, considerându-se şi ei parte la reuşita lui. Şi nu ezită să-şi trimită copiii la el, la oraş, ca să-i facă oameni, să-i înveţe carte sau, de ce nu, să le găsească un serviciu mai bun. Evident, Costel nu va putea face prea multe pentru nimeni din România şi nici nu va putea schimba cu ceva destinul nostru. El doar şi-a jucat şansa lui, atunci când i s-a oferit ocazia. În rest, suntem pe cont propriu - şi noi, şi el deopotrivă.