Cât de credincioși sunt românii, în funcție de partidul preferat. „85% se consideră persoane religioase” | SONDAJ

0
Publicat:

În jur de 85% din români se consideră persoane religioase, iar peste 30% din populație declară că merge cel puțin o dată pe săpămână la biserică, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research.

85% dintre români se consideră persoane religioase Foto: Arhivă

Religiozitatea românilor este una culturală și identitată, fapt subliniat de majoritatea foarte largă de 85% care se consideră persoane religioase. Religiozitatea practicantă este mai redusă, dar semnificativă în condițiile în care 30,6% din populație declară că merge cel puțin o dată pe săptămână la biserică. Religiozitatea practicantă este mai ridicată în rândul populației din mediul rural, din orașele mici și medii. De asemenea, votanții PSD și AUR declară că merg mai des la biserică decât votanții PNL și mai ales USR”, a precizat Remus Ștefureac, director general INSCOP Research.

Românii se autodefinesc, într-un procent covârșitor, ca persoane religioase și nu refuză ideea de religie și asocierea cu religiozitatea. Potrivit sondajului, 85% din români se consideră persoane religioase, în timp ce 14% spun că nu, iar 1% „nu știu/nu răspund”.

Românii se consideră persoane religioase Foto: INSCOP Research

Cât de des merg românii la biserică?

De asemenea, 7,6% din respondenți declară că merg la biserică de mai multe ori pe săptămână, 23% că merg o dată pe săptămână, iar 17,1% cel puțin o dată pe lună. 25.4% dintre cei chestionați spun că merg la biserică doar la marile sărbători, în timp ce 19,4% merg foarte rar, iar 6,8% niciodată. Ponderea non-răspunsurilor este de 0,7% din total eșantion.

Inclusiv comportamental este sesizabil acest profil atitudinal al românilor: 47% din români spun că merg la biserică o dată pe lună sau mai des. Și dacă nu ar fi complet adevărat, simplul fapt că aproape jumătate din populație consideră mersul la biserică un comportament dezirabil ne spune foarte mult despre existența acestei religiozități. Da, aici este o deosebire față de multe societăți europene occidentale, unde dezinteresul față de religie și ateismul sunt destul de bine reprezentate ca atitudini, atât individuale cât și publice”, a precizat și Darie Cristea, director de cercetare INSCOP Research.

Cât de des merg românii la biserică Foto: INSCOP Research

97% din votanții AUR se consideră persoane religioase

Se consideră persoane religioase în special votanții AUR, persoanele cu studii primare și locuitorii din mediul rural. 97% din votanții AUR se consideră persoane religioase, 87% votanții PSD, 85% votanții PNL și 64% votanții USR.

Votanții AUR sunt cei mai credincioși Foto: INSCOP Research

Merg de mai multe ori pe săptămână la biserică în special: votanții PNL, persoanele între 18 și 29 de ani și persoanele cu studii primare. Se duc la biserică o dată pe săptămână mai ales: votanții PSD și AUR, persoanele cu studii primare și locuitorii din urbanul mic. Frecventează cel puțin o dată pe lună biserica în special: persoanele între 30 și 44 de ani și angajații la stat. Bărbații, locuitorii din București și angajații la stat merg doar la marile sărbători într-o măsură mai mare decât restul populației”, se arată în datele sondajului.

Care sunt persoanele mai puțin credincioase

Persoanele cu studii superioare, votanții USR, tinerii sub 30 de ani și locuitorii din București și din urbanul mare declară într-o proporție mai mare decât restul populației că nu se consideră persoane religioase.

Persoanele mai puțin credincioase Foto: INSCOP Research

Se duc foarte rar la biserică mai ales: votanții USR, persoanele cu studii superioare și locuitorii din București și din urbanul mare. Printre categoriile care spun că nu merg niciodată la biserică se regăsesc în procente mai ridicate decât media votanții USR și locuitorii din București”, potrivit sondajului.

Sondajul a fost realizat în perioada 20-26 iunie 2025. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1.150 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9%, la un grad de încredere de 95%.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid