Cât cheltuie statul cu sănătatea unui român

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Româna ocupă un loc ruşinos în clasamentul european

388 de euro. Atât cheltuie România cu sănătatea unui român într-un an. Cifra se desprinde din cele mai recente statistici furnizate de Biroul European de Statistică Eurostat, într-un clasament care plasează ţara noastră pe o poziţie codaşă, în urma unor state precum Ungaria, Polonia sau Ungaria. La polul opus se situează Suedia, Franţa, Germania şi Olanda, unde procentul alocat sănătăţii depăşeşte 11%.

La noi, în schimb, alocarea pe anul 2014, cea raportată de Eurostat, a atins pragul de 5%. Insuficient, susţin specialiştii, care afirmă că din cauza subfinanţării, bolnavii români nu acces la medicaţie corespunzătoare, la programe de prevenţie sau la investigaţiile necesare. 

„Acest clasament nu este unul surprinzător, se ştie că noi alocăm bani puţini sănătăţii. Spitalele consumă 35% din bugetul de la Sănătate, cheltuielile cu medicamentele consumă tot 35%, restul rămân pentru celalalte cheltuieli. Iar presiunea va fi tot mai mare, pentru că acest consum de medicamente creşte de la an la an, ceea ce se va întâmpla şi acum, odată cu măsurile anunţate de guvern: eliminarea comisiilor de specialitate care aprobau intrarea în tratament, extinderea tratamentului cu interferon. Iar majorarea salariilor care s-a făcut în ultimile 16 luni va apăsa tot mai mult, iar guvernul va fi nevoit să aloce mai mult la Sănătate. Iar asta e bine”, a explicat, pentru „Adevărul”, doctorul Sorin Paveliu, expert în politici de sănătate. 

Achiziţiile pe prietenii, o problemă

Potrivit Eurostat, România nu face excepţie celorlalte ţări europene atunci când vine vorba de serviciile curative şi reabilitare medicală, către care merg cele mai mari sume. Achiziţia de produse medicale şi consumabile este pe locul doi în topul cheltuielilor, iar aici România, alături de Bulgaria, sunt cap de afiş. De vină ar fi achiziţiile şi modul în care aceste consumabile se cumpără în România, dar şi lipsa unui control real, atrage atenţia Cezar Irimia, preşedintele Alianţei Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (APCR). 

„Aici există nişte interese, controale reale nu există, contractele se dau pe criterii legate de prietenie. În orice caz, poziţia codaşă pe care o ocupă România în acest clasament arată o atitudine complet iresponsabilă din partea politicienilor români. Ţările vecine demonstrează grijă faţă de pacienţii lor, câtă vreme sumele pe care le alocă pe cap de locuitor depăşesc 500 de euro”, a explicat Irimia. 

Cât alocă restul statelor membre

Concret, dacă România alocă 388 de euro, bani din care românul ar trebui să primească, la nevoie, spitalizare continuă, medicamente, să fie supus investigaţiilor şi intervenţiilor medicale, Bulgaria alopcă 504 euro pe cap de locuitor, Polonia alocă 684 de euro iar Ungaria 757. Un alt indicator la care România este pe ultimele locuri în UE îl reprezintă cheltuielile legate de îngrijirea preventivă, de doar 0,8% din PIB-ul alocat sănătăţii, în timp ce Marea Britanie şi Italia alocă peste 4% pentru programele preventive.

„România nu dă bani pe prevenţie. Preferă să deconteze spitalizări, medicamente, investigaţii foarte scumpe, în loc să prevină apariţia bolilor şi agravarea lor, aşa cum procedează alte state europene. Subfinanţarea sănătăţii este un atentat la siguranţa naţională, nu putem vorbi de creştere economică cu un popor bolnav”, a completat reprezentantul APCR. Un alt indicator care trage în jos România e faptul că principalul furnizor de sănătate este spitalul, urmat de ambulatoriile din spital şi abia apoi de medicina primară. „Traseul ar trebui să fie invers”, conchid specialiştii.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Dotarea Armatei Roșii la 22 iunie 1941, în conformitate cu amintirile mareșalului G. K. Jukov
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Politicieni huiduiți la sfințirea Catedralei Naționale. Susținătorii lui Călin Georgescu au strigat numele fostului candidat la prezidențiale
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Comisarul european pentru economie, vizită timp de două zile în România. Cu cine are întâlniri programate
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!