Casă bătrânească la 50 de kilometri de Cluj, preț dublu față de una în celebrul Anfield din Liverpool. „E un zero în plus?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anomaliile pieței imobiliare din România se înmulțesc în ultima perioadă, iar cele mai scumpe proprietăți se află în Cluj și București. Însă și o casă veche ce necesită o serioasă renovare a ajuns să coste, la zeci de kilometri de Cluj, mai mult decât în Liverpool.

O casa bătrânească la marginea Gherlei costă 160.000 de euro. FOTO Știri de Cluj

O casă bătrânească aflată la 50 de kilometri de Cluj, în orașul Gherla, a ajuns să coste mai mult decât una situată în cunoscutul district Anfield, în Liverpool. Proprietara casei cere 160.000 de euro, deși recunoaște că vechiul imobil necesită renovare. Astfel, în realitate cumpărătorul va scoate din buzunar și mai mulți bani. 

Casă de vînzare în Gherla, compusă din 2 camere, bucătărie, baie, 1 hol, 2 cămari, garaj, cotete, magazie, suprafața 74 metri pătrați, grădină, total suprafață 640 metri pătrați. Gaz,curent, apă, canalizare, centrală, sobă teracota, fântână, ieșire la 2 străzi, acte la zi, locuibilă, necesită renovare”, se arată în anunțul publicat pe un grup de Facebook, potrivit Știri de Cluj.

E „ușor” negociabil

Întrebată de preț, proprietara a precizat că este 160.000 de euro, dar e „ușor negociabil prețul”. Ironiile au curs la adresa anunțului, iar internauții i-au atras atenția că valoarea reală a casei ar fi de 16.000 de euro, cu un zero mai puțin.

„E un zero în plus sau nu văd bine?”, a întrebat cineva. „Asta se întâmplă când lipsești prea mult de la școală, mai ales la orele de matematică, nu știi când să te oprești, nu știi câte cifre trebuie adăugate. Nu ai și tu un prieten isteț să te ajute?”, a fost alt comentariu. „Cam ~ de mult!!! Fără un 0 te caut. Promit!” - au făcut haz de necaz cei care au văzut anunțul.

„Adevărul” a descoperit că de acești bani se pot cumpăra două case în Marea Britanie, la Liverpool, în celebrul district Anfield, chiar în cartierul unde se află stadionul fostei campioane a Angliei și a Europei, FC Liverpool.

Astfel, în zona respectivă se găsesc locuințe cu două camere la prețul de 65.000 de lire sterline, echivalentul a 70.000 de euro.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie