Captivi în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi favorit pentru funcţia de primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu a lăsat lucrări neterminate cât două mandate Cel mai ambiţios proiect al actualului primar, demarat acum zece

Deşi favorit pentru funcţia de primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu a lăsat lucrări neterminate cât două mandate

Cel mai ambiţios proiect al actualului primar, demarat acum zece ani în Timişoara, s-a dovedit a fi un dezastru pentru oraş. Ani de zile, bulevarde întregi au fost transformate în şanţuri uriaşe. Afacerile de comerţ de pe aceste bulevarde au fost falimentate. Primarul Gheorghe Ciuhandu nu oferă prea multe explicaţii pentru această situaţie, rezumându-se să dea vina pe firmele de construcţii.

De zece ani Timişoara este un şantier continuu. Este vorba de reabilitarea a 40 de kilometri de linie de tramvai, lucrare demarată în 1998 şi finanţată cu 50 de milioane de euro, bani proveniţi de la Banca Europeană de Investiţii (BEI).

"Proiectul, în principiu foarte bun pentru oraş, a devenit un coşmar din cauza întârzierii lucrărilor şi a haosului în care au lucrat. Ani de zile au ţinut bulevarde întregi în şantier, noi fiind nevoiţi să circulăm prin aceste şantiere şi să ne rupem maşinile. Traficul este de coşmar de ani de zile din cauza şantierelor", spune Dumitru Nicoară, taximetrist.

Lucrări executate încet şi prost

Unele lucrări finalizate s-au dovedit a fi făcute de mântuială, pentru că s-au deteriorat rapid. "S-a lucrat încet şi prost. Bulevardul Rebreanu este de şase ani tot în reparaţii. Asfaltul nou este valuri acum, parcă ar fi pus de la second-hand", spune Ciprian Savu, preşedintele Sindicatului Taximetriştilor din Timişoara.

Afaceri falimentate

Şantierul interminabil a condus chiar la închiderea unor afaceri. "Patru ani a fost închis Bulevardul Tinereţii. Aproape toate magazinele au dat faliment pentru că nimeni nu venea prin noroi la noi", spune Maria Petrache. Femeia locuieşte în zona Iosefin şi a fost zece ani vânzătoare la un magazin care a dat faliment din cauza şantierului. Şi pietonii se plâng de şantierele interminabile.

"S-a plătit mult şi s-a lucrat prost. Trotuarele nu au fost mărite. Stâlpii de electricitate au rămas în mijlocul lor. Dacă se întâlnesc două mame cu cărucioare nu au loc să treacă una pe lângă alta", spune Petru Olariu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari din Timişoara.

"Am lucrat cum au venit banii!"

Intrat deja în campanie electorală, primarul Gheorghe Ciuhandu este inabordabil pentru a da explicaţii. Întrebat recent când se va finaliza Bulevardul Rebreanu, acesta a dat vina pe constructor: "Întreabă-l pe Cornu când se termină lucrarea", a strigat primarul, referindu-se la omul de afaceri Georgică Cornu, proprietarul firmei Confort SA, care execută lucrări pe Bulevardul Rebreanu. Culiţă Chiş, directorul Direcţiei Transporturi din Primăria Timişoara, spune că lucrările vor fi gata în iunie.

Conform acestuia, întregul proiect de refacere a infrastructurii pentru tramvai a durat atât de mult pentru că s-a lucrat "cum au venit banii". "Noi le-am făcut front de lucru dar constructorii nu au lucrat. E treaba lor, noi îi vom penaliza", a spus Chiş.

În paralel cu liniile de tramvai a fost modernizată canalizarea şi infrastructura rutieră. "Pe Rebreanu, lucrăm la stradă numai de un an de zile. Înainte a lucrat regia de transport la liniile de tramvai", spune Ioan Ganciov, şef serviciu Infrastructură de Transport în cadrul municipalităţii. Numai amenajările rutiere de pe Bulevardul Rebreanu au costat 15 milioane de lei.

Negocieri dure cu constructorii

Surse din anturajul primarului Chiuhandu susţin că acesta duce negocieri dure cu firmele de construcţii pentru a forţa finalizarea tuturor lucrărilor până la 1 iunie, când au loc alegerile locale. "Rebreanu putea fi terminat de anul trecut. A fost intenţionat lăsat încă un an pentru a fi inaugurat în campania electorală", spune un funcţionar important al Primăriei Timişoara. Ciuhandu refuză dialogul cu presa când e vorba de întrebări incomode.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!