Capete cu găuri negre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din când în când, opinia publică este provocată cu câte o ameninţare majoră Povestea aceasta e adevărată. Într-o zi, un guru modern le-a spus adepţilor săi: "Am avut o revelaţie:

Din când în când, opinia publică este provocată cu câte o ameninţare majoră

Povestea aceasta e adevărată. Într-o zi, un guru modern le-a spus adepţilor săi: "Am avut o revelaţie: peste două zile, un asteroid va lovi Pământul şi va pune capăt civilizaţiei. Trebuie să ne concentrăm cu toţii ca, prin energia unită a gândurilor noastre, să deviem asteroidul şi să salvăm planeta". Ei bine, au reuşit! Şi uite-aşa am trăit cu toţii, bine mersi, până în ziua de azi.

Astăzi însă, nu este o zi ca oricare. Astăzi este ultima zi. Nu că ar fi prima ultimă zi. Eu unul, de când sunt în presă, am scăpat cu bine nu doar din povestea cu asteroidul, ci şi din vreo zece cutremure devastatoare, anunţate la fix, cu dată şi oră. Am trecut peste vreo cinci apocalipse şi, dacă-mi aduc bine aminte, am scăpat viu şi nevătămat chiar dintr-o aliniere a planetelor. Aşa că nu mai am emoţii pentru ziua de mâine. Filmul acesta l-am mai văzut. Din când în când, opinia publică este provocată cu câte o ameninţare majoră. În definitiv, mitul sfârşitului lumii există, într-o formă sau alta, la oamenii din toate religiile şi culturile. Succesul este, aşadar, garantat. Pseudosavanţi dornici de publicitate ori de-a dreptul psihopaţi, realizatori TV şi jurnalişti lipsiţi de scrupule sau pur şi simplu şarlatani de toată mâna vor specula întotdeauna groaza oamenilor faţă de "ultima zi". Şi - trist, dar adevărat - vor găsi mereu un public numeros, gata să caşte gura la spectacol. Era, aşadar, imposibil ca experimentul ce începe azi în uriaşul accelerator de sub Alpii franco-elveţieni - pentru care s-au asociat savanţi din 32 de ţări şi s-au cheltuit peste 3 miliarde de euro - să nu aducă unele minţi undeva la punctul de fierbere.

Implicarea viguroasă în chestiune a partidului lui Dan Voiculescu marchează însă un standard neatins până acum. Protestul public condus de Marius Marinescu şi Codrin Ştefănescu şi cererea adresată Comisiei Europene de a opri experimentul nu înseamnă doar o culme a demagogiei, o speculare cinică a ignoranţei în care se zbat mulţi semeni de-ai noştri. Este dovada de netăgăduit că prostia nu-i doar nelimitată, ci, în momentele ei de graţie, poate să fie şi perfectă.

Un lucru e clar: între Franţa şi Elveţia nu vor apărea găuri negre. Ele există însă în capetele unora ca Voiculescu, Marinescu sau Ştefănescu. Feriţi-vă de ei, dacă nu vreţi să vă înghită!

Citiţi şi:

Azi, antrenament pentru "particula lui Dumnezeu"

Experimentul LHC: Primul test, finalizat cu succes

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente