Canicula topeşte 2% din Produsul Intern Brut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Economia va pierde aproape trei miliarde de euro din cauza secetei prelungite. Fermierii pierd două miliarde de euro, iar sute de hectare de pădure ard de trei săptămâni.

Valul de căldură care pârjoleşte neîncetat România din primăvară a lăsat urmări dezastruoase pe mai multe niveluri ale economiei naţionale. Specialiştii vorbesc de pierderi de ordinul miliardelor de euro în domeniul agricol şi cel energetic, iar pădurile care au ars în urma incendiilor spontane cresc drastic valoarea pagubelor. MinistrulAgriculturii, Daniel Constantin, nu a oferit cifre exacte referitoare la pagubele provocate de caniculă, dar astăzi ar putea oferi un raport pe această temă. 

Scad exporturile

Fermierii şi-au estimat deja pagubele la peste două miliarde de euro, adică 2% din PIB (130 de miliarde de euro, prognozat pentru 2012).  Însă nu doar pierderile agricultorilor vor trage economia în jos. Canicula a afectat de asemenea producţia de energie hidro - debitele râurilor au scăzut semnificativ la nivel de avarie. În plus este de aşteptat ca exporturile de cereale să scadă în acest an cu 30% potrivit lui Sorin Chelmu, secretarul de stat din Ministerul Agriculturii. După apoape două luni caniculare, meteorologii nu au veşti bune nici pentru perioada următoare. Mâine vom avea temperaturi de până la 42 de grade Celsius în 21 de judeţe.

De miercuri, temperaturile vor mai scădea, însă condiţiile de ploaie vor fi izolate. Cel mai grav este că, potrivit meteorologilor, seceta se va prelungi până în septembrie.  La nivel naţional, doar 100.000 de hectare, adică 1,5%  din suprafaţa totală de teren agricol beneficiază de sisteme de irigaţii.  Judeţul Brăila beneficiază de astfel de sisteme pe aproximativ 20 % din suprafaţa arabilă. La polul opus, judeţul Teleorman, unul dintre judeţele cu cel mai mare potenţial agricol din ţară, dar şi cel mai afectat de secetă, are un sistem de irigaţii aproape inexistent. Lipsa unui astfel de sistem duce la pierderi de aproximativ 2 miliarde de euro ale fermierilor privaţi.

irigaţiile, în derivă

Dacă în 2009, România avea un sistem de irigaţii care acoperea 300.000 de hectare, anul acesta doar 100.000 de hectare mai beneficiază de acest sistem, din cauza furturilor masive din reţeaua de ţevi, dar şi eliminării subvenţiei de la stat pentru irigaţii.

Ard munţii în Maramureş

Peste 60 de hectare de pădure au fost mistuite de flăcări la Baia Borşa. Autorităţile au trimis peste 100 de oameni să lupte cu flăcările, ieri. Silvicultori, pompierii militari, jandarmii montani şi membri ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă se luptă cu flăcările încă de vineri. Pădurea din zona Borşa a mai fost afectată de un incendiu violent care a afectat aproximativ 20 de hectare în urmă cu circa două săptămâni. Intervenţia a fost dificilă şi atunci, din cauza terenului accidentat şi greu accesibil. În zona incendiului au fost duse utilaje, taf-uri, motoferestraie şi buldozere, pentru crearea unor perdele de protecţie, care să împiedice extinderea incendiului din zona coronamentului pădurii de răşinoase spre Rezervaţia Naturală Munţii Rodnei.  Dana Gherman

Peste 6.500 de români au sunat la Ambulanţă

România se topeşte din cauza temperaturilor caniculare, iar oamenii cad victime căldurii aproape insuportabile din ultimele zile. Conform datelor cetralizate de Ministerul Sănătăţii (MS), peste 90 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza temperaturilor ridicate, iar 6.534 au solicitat serviciile de ambulanţă de duminică până luni. „Datele înregistrează o uşoară creştere faţă de perioadele cu temperaturi normale. Nu au fost înregistrate decese datorate caniculei. Mai mult, în această perioadă, numărul de ambulanţe mobilizate pentru intervenţiile în judeţe a fost de 1.427, la nivel naţional fiind organizate peste 547 de puncte de prim ajutor", se arată într-un comunicat de presă emis de MS.

Evitaţi expunerea la soare între orele 11 şi 18

Pentru prevenirea incidentelor în această perioadă cu temperaturi extreme,  specialiştii recomandă românilor să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18. De asemenea, în perioadele de caniculă este recomandat consumul zinic de lichide (între 1,5-2 litri), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 de minute.

Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) şi evitaţi alcoolul. Este bine să faceţi duşuri calduţe, fără a vă şterge de apă, iar aparatul de aer condiţionat trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu cinci grade mai mică decât temperatura ambientală. Ramona Dragomir

Mai multe pentru tine:
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco