Când vor primi pensionarii cu venituri mici ajutorul financiar de la stat

0
Publicat:

După ce coaliția de guvernare a decis acordarea unui sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici, premierul Marcel Ciolacu a cerut, joi, miniştrilor de resort să pregătească actele normative pentru a adopta cât mai repede măsura.

Ieri (n.r. miercuri, 12 februarie) am decis în coaliţie acordarea unui sprijin financiar de 800 de lei, în două tranşe, pentru pensionarii cu venituri reduse. Cer tuturor miniştrilor cu atribuţii să înceapă să redacteze cadrul legal ca să adoptăm repede această măsură, iar primii bani să ajungă la cei care au nevoie înaintea Paştelui”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în debutul şedinţei de Guvern.

Coaliţia a decis, miercuri, ca Guvernul să acorde un sprijin financiar de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici. Sprijinul va fi acordat în două tranşe, în luna aprilie şi în a doua parte a anului.

În total, de acest ajutor vor beneficia aproximativ 2,5 milioane de pensionari cu pensii de până la 2.574 de lei (echivalentul salariului minim pe economie net), au declarat pentru „Adevărul” surse avizate.

Anul trecut, pensionarii cu venituri mici primeau două tipuri de ajutoare financiare din partea statului, unul pentru alimente, în valoare de 250 de lei, care se vira pe cardul de alimente o dată la două luni, și un al doilea tip de sprijin financiar, virat de două ori pe an pentru plata energiei electrice sau a cheltuielilor cu încălzirea, în valoare totală de 1.400 de lei.

Amenințarea lui Ciolacu: „Cine nu poate ţine ritmul, va plăti inclusiv cu funcţia”

De asemenea, premierul Marcel Ciolacu a mai afirmat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că prioritatea acestei perioade este recuperarea întârzierilor din PNRR.

Prioritatea ultimelor zile a fost să recalibrăm eforturile pentru a recupera toate întârzierile din PNRR. Am agreat soluţii alături de experţii europeni, urmează întâlniri cu coordonatorii de reforme ca să maximizăm şansele finalizării fiecărei investiţii importante din acest program. Vreau să anunţ că realizarea reformelor din PNRR devine principalul criteriu de evaluare a activităţii miniştrilor. Nu voi ezita să iau măsuri severe unde nu apar progrese consistente în lunile viitoare. Cine nu poate ţine ritmul, va plăti inclusiv cu funcţia”, a mai declarat premierul Marcel Ciolacu.


Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă