Camera Deputaţilor: Uciderea animalelor în scop ştiinţific trebuie realizată doar prin provocarea celui mai mic nivel de durere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Uciderea animalelor în scop ştiinţific se va putea face doar prin provocarea celui mai mic nivel de durere

Un proiect de lege privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice, iniţiat de Guvern, care prevede că „uciderea animalelor trebuie realizată numai prin metode care provoacă cel mai mic nivel de durere”, a fost adoptată marţi de Camera Deputaţilor cu 327 voturi „pentru” şi trei abţineri.

Toate grupurile parlamentare au anunţat în plenul Camerei că susţin acest proiect de lege, care duce la armonizarea legislaţiei româneşti cu Directiva europeană pe această temă, potrivit Mediafax. 

„Este foarte bine că începem să adoptăm şi faţă de animale o atitudine civilizată, naturală”, a spus deputatul Varujan Pambuccian.

„Guvernul ne-a servit acest proiect drept unul de urgenţă maximă. Nu avem decât să-l adoptăm, pentru că altfel ne trezim cu sancţiuni de la Comisia Europeană şi nu ne putem asuma, nu-i aşa, tot felul de consecinţe pentru că n-am tratat cum cere Uniunea Europeană cobaii, şoriceii, iepuraşii ori pisicile pe care se fac experienţe în scopuri ştiinţifice. Apoi aflăm că oamenii de ştiinţă români nu pot să-şi comunice rezultatele cercetărilor pentru că legislaţia românească nu este armonizată cu cea a Uniunii Europene. Aşa că avem parte de ceva vreme şi de un blocaj în toată regula”, a spus un deputat PNL.

În expunerea de motive, Guvernul a arătat că utilizarea animalelor în proceduri, adică în experimente, nu trebuie să reprezinte un pericol pentru biodiversitate. 

„Întrucât folosirea unor metode neadecvate pentru uciderea animalului poate provoca durere, stres şi suferinţă semnificativă animalului, animalele trebuie să fie ucise numai de o persoană competentă, folosind o metodă adecvată speciei”, a precizat iniţiatorul proiectului de lege.

Proiectul de lege instituie măsuri de protecţie animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice sau în alte scopuri experimentale. Legea se aplică în cazul următoarelor animale: cefalopode vii şi „animale neumane vertebrate vii inclusiv forme larvare care se hrănesc autonom şi forme fetale de mamifere”.

Proiectul de lege a fost adoptat în acest an şi de Senat, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

VIDEO Animalele pot să „simtă“ lumina printr-un implant cerebral

Cercetătorii din SUA au realizat un implant cerebral pe şoarecii de laborator prin care i-au dotat pe aceştia cu al şaselea simţ. Cobaii pot să „simtă“ lumina.

Oamenii de ştiinţă vor să demonstreze că păsările pot simţi un cutremur

Cercetătorii vor să afle dacă animalele pot prezice cutremurele şi să verifice teoriile care circulă de mai mult de 2.000 de ani.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare