Calculele lui Băsescu şi inundaţiile

Preşedintele are mandat până în 2014 şi, din nefericire, ar putea avea de a face cu inundaţii mai mult decât orice şef de stat care l-a precedat.

De o bună bucată de timp ni se tot spune că inundaţiile cu care ne confruntăm sunt provocate de debite istorice care apar odată la 100 de ani. Unii spun, odată la 200 de ani, dar prima variantă este mai vehiculată. Deci, din an în an avem de a face cu inundaţii care se produc o dată pe secol. Dar evaluările hidrologilor nu sunt fantasmagorice. Într-adevăr, la fiecare inundaţie s-au depăşit cotele istorice. Plouă de rupe pământul şi, în câteva ore, puhoaiele pornesc pe versanţi măturând totul în cale.

Ceea ce nu înţeleg guvernanţii este că nu asistăm la un fenomen meteorologic care apare o dată la 100 de ani. Nu sunt accidente sau capricii ale vremii. Inundaţii istorice au fost şi în 2005 şi în 2006, şi în 2008, şi în anii dinainte. Sunt localităţi lovite de ape de trei ori în cinci ani. E clar că ceea ce fac acum premierul Boc şi preşedintele Băsescu, la fel ca înaintaşii lor, fie Tăriceanu, fie Constantinescu, nu reprezintă decât tentative de a salva în ultimul ceas ceea ce se mai poate salva. Şi la anul, când vor veni alte inundaţii „şi mai istorice" decât cele de azi, ce vom face? Acum salvăm Galaţiul construind un dig al disperării şi bazându-ne pe calculele lui Traian Băsescu a cărui adunare a debitelor Siretului, Prutului şi Dunării nu dă „inundaţie". Dar dacă la anul dă, atunci îi întrebăm pe gălăţeni unde le este asigurarea pe case?

Este clar că şi din punct meteorologic, România de azi nu mai seamănă cu România de acum 20 sau 30 de ani. Normativele după care au fost construite digurile pe vremea lui Ceauşescu nu mai corespund pentru că regimul hidrologic s-a schimbat. Este nevoie de o decizie strategică. Ori ridicăm diguri mai înalte şi mai late, ori lăsăm zone în care apa se poate revărsa controlat, salvând localităţile. De-abia când ne ajunge apa la gât, îşi mai aminteşte câte un ministru că există o strategie adoptată care cuprinde toate măsurile necesare. După ce trece viitura, strategia e uitată rapid. Fiecare nou ministru vrea să rămână în istorie abandonând toate proiectele predecesorilor săi în favoarea unei strategii proprii. Când documentul va fi gata, va fi primul aruncat la coş de următorul titular al postului.

Dacă tot a pus presa pe lista vulnerabilităţilor la adresa siguranţei naţionale, preşedintele Băsescu ar trebui să se gândească la riscurile anilor viitori. Are mandat până în 2014 şi, din nefericire, ar putea avea de a face cu inundaţii mai mult decât orice şef de stat care l-a precedat. De ce presa este un pericol, iar defrişările masive nu? Cum este posibil să dispară păduri întregi fără ca nimeni să bage de seamă? Nu este un risc major la adresa siguranţei naţionale şi a cetăţenilor români? Oare nu ar trebui ca hoţii de păduri să fie trataţi ca potenţiali terorişti?