Bush a cerut Congresului "o nouă şansă în Irak"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În discursul său privind starea naţiunii, ţinut pentru prima dată în faţa unui Congres dominat de Partidul Democrat, preşedintele George W. Bush a făcut, ieri, un apel la solidaritate

În discursul său privind starea naţiunii, ţinut pentru prima dată în faţa unui Congres dominat de Partidul Democrat, preşedintele George W. Bush a făcut, ieri, un apel la solidaritate pentru binele Americii, precizează BBC. El a spus că Statele Unite au o nouă strategie pentru rezolvarea crizei irakiene şi a cerut Congresului să-i dea o şansă ca această strategie - care prevede trimiterea a încă 20.000 de soldaţi americani în Irak - să fie aplicată cât mai curând.

Un alt punct-cheie al discursului preşedintelui Bush a fost politica energetică. El a afirmat că Statele Unite au depins prea multă vreme de petrolul din străinătate, iar această dependenţă face Washingtonul mai vulnerabil în confruntarea cu regimuri ostile şi face mult rău economiei americane. Propunerea concretă: reducerea consumului de benzină cu 20% în următorii 10 ani.

Apoi, preşedintele american a insistat asupra reducerii deficitului bugetar, pentru care a cerut sprijinul democraţilor, şi a propus reformarea cât mai rapidă a sistemului sanitar, astfel încât toţi americanii să aibă acces la asigurări de sănătate.

În privinţa imigraţiei, Bush a cerut "legi corecte şi graniţe sigure", care presupun dublarea efectivelor de pază şi întărirea frontierei de sud cu mult-hulitul gard de la graniţa cu Mexicul.

Mai multe pentru tine:
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Cum vrea Ministerul Educației să reducă analfabetismul funcțional, cu peste 200 milioane lei. Patru școli beneficiare în fiecare județ
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Dieta care taie foamea: secretele unui model curvy pentru pierderea în greutate a 10 kg în două luni fără sacrificii
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești