Bucureştiul, oraşul european cu cel mai de coşmar trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit celui mai recent studiu în materie, Bucureştiul este capitala europeană cu cel mai aglomerat trafic, în special la orele de vârf, dimineaţa şi seara, depăşind oraşe precum Moscova, Londra sau Paris.

Bucureştiul este oraşul cu cel mai congestionat trafic din Europa, în timp ce la nivel mondial ocupă un dezonorant loc cinci. Aşa arată cel mai recent clasament făcut de producătorul de dispozitive GPS TomTom. Faţă de anii precedenţi, situaţia României s-a înrăutăţit, arată specialiştii, care afirmă că aglomeraţia din trafic este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă Bucureştiul iar lucrurile par să meargă într-o direcţie şi mai sumbră, în condiţiile în care numărul de maşini din Capitală va creşte. 

„Această aglomeraţie duce la o mulţime de probleme - de la accidente minore, la accidente majore, nervi în trafic şi o agresivitate tot mai crescută a şoferilor”, arată psihologul Ionel Simionca, specializat în psihologia traficului. 

Concret, Bucureştiul e devansat în topul mondial al aglomerărilor urbane doar de Mexic, Bangkok, Jakarta şi Chongqing, în timp ce în clasamentul european se află în faţa unor oraşe precum Moscova, Sankt-Petersburg, Londra sau Marseille. Infrastructura deficitară, numărul insuficient de mijloace de transport în comun, viteza cu care acestea circulă şi locurile limitate de parcare sunt doar câteva dintre motivele pentru care Bucureştiul este un oraş aproape sufocat, în mod special dimineaţa şi seara. 

Poluarea prin noxe, o problemă reală de sănătate

„Pe lângă faptul că creşte anxietatea şi agitaţia în trafic, ar trebui să ne îngrijoreze poluarea cauzată de această aglomeraţie din trafic. Ca pieton trebuie să suporţi o mare cantitate de noxe, iar asta se traduce prin costuri mari la capitolul sănătate. Va trebui să ne îndreptăm spre transportul alternativ. Din păcate, situaţia se va înrăutăţi pentru că această suprapresiune din trafic va creşte odată ce maşinile care vor fi aduse din străinătate vor ajunge, la rândul lor, în trafic”, a explicat psihologul Ionel Simionca. 

Gradul de congestie din Bucureşti a atins pragul de 50%, un motiv care îi îngrijorează pe specialişti. 

„Bucureştiul este de trei ani pe primul loc în acest clasament european. Dacă mijloacele de transport în comun nu ar circula cu 5 kilometri pe oră în momentele de vârf, situaţia ar sta altfel. O altă problemă e legată de administraţie - se lucrează de trei ani la un plan minune care trebuia să rezolve problemele din traficul bucureştean, însă el nu a fost aplicat. Acest indice ne arată o agravare a situaţiei. Din punctul meu de vedere, e cea mai gravă problemă a Bucureştiului”, a declarat şi Marian Ivan, fondatorul Organizaţiei pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR). 

Pietonul, de prea puţine ori luat în calcul de autorităţi

Potrivit acestuia, la această situaţie s-a ajuns şi pentru că multele instituţii care se ocupă de trafic, nu se coordonează între ele. „Nu vom putea redresa traficul din Capitală asemeni ţărilor dezvoltate nici în următorii zece ani. Suntem într-un cerc vicios, cu cât sunt mai multe maşini, cu atât mai puţine persoane vor opta pentru folosirea bicicletei sau a transportului în comun. Răbdarea şoferilor cu privire la bicilişti sau pietoni e tot mai redusă, iar din asta rezultă tot mai multe accidente rutiere. Rolul pietonului a fost minimalizat foarte mult în ultimii ani”, a completat psihologul Ionel Simionca. 

La rândul său, sociologul Alfred Bulai consideră că, pe lângă parcări, este nevoie de construirea de benzi de urgenţă speciale pentru transportul în comun. „Trebuie luată în calcul problema traficului. Spre deosebire de România, ţările europene încurajează mersul la locul de muncă cu transportul în comun, pe motiv că e cel mai ieftin”, a explicat Bulai.  

Soluţii pentru decongestionarea traficului rutier

Deocamdată şoferilor li se recomandă să nu intre în intersecţii supraaglomerate şi să evite, pe cât posibil, utilizarea automobilului propriu în zilele şi orele de vârf.

Potrivit specialiştilor, maximul de agresivitate la volan este atins vinerea, în jurul orei 17.45, dat fiind faptul că se apropie sfârşitul de săptămână. Potrivit unui raport al Uniunii Europene, cu o rată de 91 de persoane decedate la un milion de locuitori, ţara noastră ocupă locul doi în blocul european în ceea ce priveşte numărul de morţi din accidente rutiere.

Topul oraşelor europene cu cel mai aglomerat trafic 

-Bucureşti

-Moscova

-Sankt Petersburg

-Londra

-Marseille

-Roma

-Paris

-Bruxelles

-Manchester

-Atena

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026