Bucureşti: Sarmale şi concerte de Ziua Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăriile se întrec în festivităţi cu ocazia Zilei Europei, eveniment ce va avea loc sâmbătă, 9 mai. Primăria Sectorului 2, spre exemplu, le pregăteşte bucureştenilor un ospăţ cu sarmale.

La prepararea bucatelor tradiţionale s-au folosit 300 de bucăţi de varză acră, 90 de kilograme de carne de porc şi 60 de kilograme de carne de vită.

Ziua Europei va fi sărbătorită şi de Centrul Cultural European din sectorul 6, pe scena din parcul Drumul Taberei, începând cu ora 18.00. La eveniment sunt invitaţi artişti printre care Ion Lucian şi Rodica Mandache, dar şi sportivii olimpici Marius Urzică şi Andreea Răducan.

Recitaluri şi expoziţii

Invitatul din Italia, Luca Villani, un cunoscut chitarist, va susţine un recital pentru bucureşteni. Corul Filarmonicii „George Enescu” va interpreta imnul Uniunii Europene - „Odă bucuriei“, iar trupa Bere Gratis va susţine un concert.

Petrecerea va continua în ziua următoare, pe aceeaşi scenă. Copiii sunt invitaţi pe scenă de la ora 11.00, la Duminica Europeană. Cei mici vor dansa, vor cânta şi vor spune poezii până la ora 13.30. Bamby, Connect-R şi Fly Project vor concerta între orele 19.30 şi 22.00. Nu vor lipsi focurile de artificii.

Primăria Capitalei va celebra Ziua Europei încă de vineri, printr-o manifestare culturală la Arcul de Triumf. Drapelul Uniunii Europene va fi arborat pe monument şi pe catargele din faţa Primăriei. Sâmbătă şi duminică, Arcul de Triumf va fi deschis, iar publicul va putea vizita gratuit patru expoziţii.

Mai multe pentru tine:
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Rețeta sănătoasă, care te ajută să slăbești fără să renunți la gust, recomandată de un antrenor de fitness: „Am pierdut 7 kilograme”
De ce au ajuns UE și România în colaps. Un cunoscut economist explică ce soluții salvatoare există: „Green Deal a fost o formă de suicid”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii