Braşovul a devenit „Oraş de poveste“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov

Cele peste 20.000 de beculeţe care împodobesc bradul uriaş din Piaţa Sfatului au fost aprinse aseară, la lăsarea întunericului. Zeci de kilometri de ghirlande luminoase s-au aprins în acelaşi timp în Braşov. De pe scena din centrul oraşului au răsunat colinde interpretate de corul de copii „Unison".

Atmosfera a fost în continuare întreţinută de Andra, iar spectacolul s-a încheiat cu focuri de artificii. Seara de Moş Nicolae a mai adus o petrecere braşovenilor şi turiştilor veniţi la munte.

Târgul de Crăciun, organizat după model german, a debutat cu vin fiert, turtă dulce şi migdale în zahăr. În cele 42 de căsuţe din lemn, amplasate în apropierea patinoarului de la Complexul Olimpia, se vor vinde timp de o lună specialităţi germane, elveţiene şi austrice.

Organizatorii au reuşit să aducă la târg şi câţiva reni vii, care pot fi admiraţi, până în 5 ianuarie,  într-un ţarc special amenajat. De la târg nu lipsesc figurinele de porţelan sau podoabele de brad. Atmosfera va fi seară de seară întreţinută de concerte şi concursuri inedite. Se va alege o Miss Crăciuniţă, dar şi cel mai autentic Moş Crăciun.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG