Bodog susţine că face demersuri astfel încât să poată fi angajaţi şi medicii care au promovat Rezidenţiatul dar nu au obţinut post sau loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florian Bodog FOTO Adevărul

Ministrul Sănătăţii, Florin Bodog, s-a întâlnit, joi, cu reprezentanţii tinerilor medici care au obţinut punctaj de promovare la concursurile de rezidenţiat din anii 2015-2017, dar nu au încă loc sau post, el susţinând că a cerut sprijin Colegiului Medicilor pentru îmbunătăţirea cadrului legal astfel încât absolvenţii care au obţinut punctaj de promovare la rezidenţiat să poată lucra.

Aceştia ar putea lucra cu competenţe limitate, în zone defavorizate sau izolate şi în centre de permanenţă, fiind căutate şi soluţii pentru ca ei să poată lucra în compartimentele cu deficit de personal din direcţiile de sănătate publică.

Conform Ministerului Sănătăţii, Florin Bodog  i-a informat pe tinerii medici despre demersurile pe care le face în această perioadă pentru ca ei să poată profesa.

„Susţin şi sprijin orice medic care doreşte să muncească în ţara sa pentru pacienţii români şi pentru sistemul nostru de sănătate. Însă Rezidenţiatul este un concurs, nu un examen, având o limită de locuri/posturi corelate cu capacitatea de pregătire a centrelor universitare şi cu resursele financiare alocate. Anul acesta am primit aprobare de suplimentare cu 95 de locuri pentru domeniul medicină. Dar cred că cel mai important acum pentru dumneavoastră este să vă dăm posibilitatea să vă angajaţi în sistem. Pacienţii din unităţile sanitare publice şi cabinetele medicale au nevoie de expertiza dumneavoastră şi am început discuţiile cu toţi factorii de decizie implicaţi pentru identificarea unor soluţii optime”, a declarat ministrul Sănătăţii.

El le-a comunicat medicilor că şi în prezent există cadrul legal care oferă posibilitatea absolvenţilor facultăţilor de medicină care nu devin medici rezidenţi să desfăşoare activitate ca medici cu competenţe limitate în cabinetele medicilor de familie, unităţi sanitare, dispensare, sub îndrumarea unui medic cu drept de practică.

“Am solicitat deja Colegiului Medicilor din România sprijinul pentru îmbunătăţirea cadrului legal astfel încât absolvenţii care au obţinut punctaj de promovare la Concursul de Rezidenţiat să poată desfăşura activităţi medicale cu competenţe limitate în zone defavorizate/izolate, centre de permanenţă. Intenţionez să am o discuţie pe această temă cu preşedintele CMR”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Bodog a mai susţinut că ministerul a început să identifice soluţiile legale pentru ca aceşti medici să poată fi încadraţi în compartimentele cu deficit de personal din direcţiile de sănătate publică.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică