Boc, Franks, Ceauşescu

De un miliard de euro ne-am ales cu un ceai de la Emil Boc.

N-ar fi exclus ca, în urma episodului cu lopata, să-l vedem acum pe Emil Boc suflând în ţeava de gaze, doar-doar va mai creşte presiunea. După trei zile de iarnă şi ceva ger, România s-a întors în timpul lui Ceauşescu. Întreruperi ale furnizării de gaze atât pentru consumul industrial, cât şi pentru cel casnic, drumuri blocate, oraşe scufundate sub nămeţi. Ceaşcă abia aştepta să dea câţiva fulgi de zăpadă ca să închidă şi circulaţia din noiembrie până în aprilie, împuşcând doi iepuri dintr-un foc: nu mai trebuia să deszăpezească şi făcea mari economii la benzină. E drept, lui Boc nu i-a dat prin cap aşa ceva, dar mai are timp să înveţe din experienţa predecesorilor.

În schimb, Guvernul l-a scos la înaintare pe domnul Stafie de la Ministerul Economiei, care a spus că nu e nicio problemă cu gazele şi că toată lumea este aprovizionată conform contractelor. Chiar şi cei care nu au gaze, deşi ministerul zice că au.

Ce a mai sesizat Ministerul Economiei? Că a crescut consumul de gaze! Extraordinară descoperire! Şi că nu se poate scoate mai mult din depozite. Guvernul Boc nu a observat, însă, că România este situată pe Paralela 45. În general, această situare geografică presupune alternanţa a patru anotimpuri, iarna fiind unul dintre ele. În ciuda încălzirii planetei, iarna, după cum spunea şi Traian Băsescu, dar Boc nu avea urechi să-l asculte, nu-i ca vara. Sunt şanse mari ca iarna să ningă, să viscolească şi să mai dea câte un ger. Dacă un ditamai Ministerul Economiei ne zice că nu are ce face pentru că e frig şi scade presiunea, atunci să ne lase. Placa asta nu mai ţine. Azi, importăm gaze la preţuri de iarnă pentru că toată vara nu s-au făcut rezerve în depozite. Iar privatizarea reţelelor de distribuţie ar fi trebuit să ducă la o îmbunătăţire a livrărilor, nu la aceeaşi situaţie ca în vremea comuniştilor.

Deosebirea faţă de timpurile dictaturii proletare este că, în prezent, statul plăteşte contracte grase pentru serviciile de care nimeni nu beneficiază. De pildă, celebrii asfaltatori au un miliard de euro ca să deszăpezească. De un miliard de euro nu s-a putut circula pe niciuna dintre cele două autostrăzi ale ţării şi nici pe cele mai importante drumuri naţionale. La banii ăştia, s-a asigurat, totuşi, un fel de room-service la botul TIR-ului cu ceai înmânat chiar de primul-ministru al României. Scump, dar face.

În timpul ăsta, Jeffrey Franks, omul care ne spune cât sunt pensiile şi salariile, era retras în munţi unde dansa  în draci, prins în mrejele tradiţionalei ospitalităţi româneşti.

Adevărul este că, pe măsură ce Jeffrey Franks devine tot mai fericit pe parcursul vizitelor sale pe la noi, cu atât ţi se face mai frică. De Ceauşescu am scăpat, ce facem cu ăştia?

Ion M. Ioniţă este senior editor Adevărul