Boala lui Teo: din rău în mai rău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Internată la Clinica AKH din Viena, vedeta TV se află în continuare în stare critică, având necroză pancreatică severă. Consiliul Medical al Spitalului Elias îi contrazice, printr-un comunicat, pe specialiştii gastroenterologi care au declarat, ieri, în presă că Teo Trandafir nu a fost diagnosticată corect.

Medicii de la Spitalul Elias din Bucureşti resping afirmaţiile unor colegi de breaslă care afirmau ieri, în presă că Teo Trandafir nu ar fi fost corect diagnosticată. „Probabil că cei de la Elias nici nu s-au gândit că ar putea avea pietre biliare. Teo ar fi trebuit să meargă la Spitalul de Urgenţă Floreasca sau la Fundeni, unde există aparatură specială", afirma unul dintre cei care spun că Teo nu a fost corect diagnosticată. În replică, medicii de la Elias prezintă rezultatul investigaţiilor la care a fost supusă Teo. „Examenul clinic coroborat cu ecografia abdominală efectuată imediat la prezentare şi analizele de laborator ridicau suspiciunea de pancreatită acută. Acest diagnostic a fost confirmat în primele 12 ore de la internare de tomografia computerizată, care a precizat diagnosticul de pancreatită acută necrotică. Atât ecografia abdominală, cât şi tomografia computerizată au infirmat etiologia litiazică biliară", se precizează, printre altele, în comunicatul de la Elias.

Tatăl lui Teo Trandafir: "Sunt foarte îngrijorat de tăcerea de la Viena! Tremur de frică şi nu-mi mai găsesc liniştea !"



Boală „neprevizibilă şi periculoasă"

Teo s-a prezentat la Spitalul Elias pe 6 ianuarie, unde a fost diagnosticată cu colică biliară. A fost internată o zi mai târziu, dar, din cauza înrăutăţirii stării de sănătate, pe 11 ianuarie a fost transportată cu avionul la Clinica AKH din Viena, cu diagnosticul pancreatită acută.  
Ieri, un comunicat oficial al Spitalului AKH din Viena anunţa că starea pacientei s-a înrăutăţit:„Doamna Teodora Trandafir se luptă cu necroza severă a pancreasului. Cu toate că această boală nu-i ameninţă direct viaţa, boala în sine este neprevizibilă şi periculoasă pentru viaţa ei. Ea se află într-un program intensiv de îngrijire şi are nevoie de tratament interdisciplinar. Acum se află în anestezie generală şi nu poate comunica. Va rămâne în această stare în viitorul apropiat".

Între optimism şi pesimism

La începutul lui februarie, Teo Trandafir a fost supusă unei proceduri endoscopice. Medicii vienezi anunţau atunci că se recuperează bine şi ar putea reveni în ţară „curând". Însă externarea a fost amânată din cauza unei complicaţii septice. Pe 24 februarie, Teo a suferit o intervenţie chirurgicală majoră în urma complicaţiilor provocate de pancreatită şi a unei infecţii abdominale. Părţile necrozate ale pancreasului au fost înlăturate şi s-a efectuat lavajul cavităţii abdominale. Medicul care a operat-o, profesorul Michael Gnant, şeful echipei medicale interdisciplinare care se ocupă de Teo, mai spunea că intervenţia a fost un „succes" şi adăuga că pacienta va rămâne zilele următoare la Terapie Intensivă.
La începutul acestei săptămâni, medicii spuneau că speră ca în aproximativ o săptămână ca Teo să respire fără ajutorul aparatelor. Totodată, profesorul Michael Gnant afirma că se fac „progrese zilnice".

Risc de deces: 54%

Cristian Băicuş, medic internist la Spitalul Colentina din Capitală, arată că scorul gravităţii pancreatitei este dat de rezultatele anumitor analize, precum cele care indică nivelul creatininei sau ureei. „În principiu, pancreatita poate afecta şi celelalte organe sau se poate suprainfecta. Creşte glicemia şi poţi să faci insuficienţă multiorganică. Cred că în cazul lui Teo Trandafir lucrurile au evoluat încet-încet. Necroza de care vorbesc medicii austrieci înseamnă, de fapt, autodistrugerea unor porţiuni din pancreas", a spus Cristian Băicuş. Specialiştii contactaţi de „Adevărul" arată că rata mortalităţii în cazul pancreatitei grave este de 54%, în timp ce pentru pancreatita uşoară este de 5%.

"Teo Trandafir se află într-un program intensiv de îngrijire şi are nevoie de tratament interdisciplinar."
Michael Gnant medic, Clinica AKH Viena

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie