"Biomasa are un potenţial uriaş, dar nu ştim să o colectăm"

Multe proiecte de investiţii au eşuat la noi din cauza legislaţiei incoerente, spune Carmencita Constantin. Carmencita Constantin este director la Institutul de Studii şi Proiectări

Multe proiecte de investiţii au eşuat la noi din cauza legislaţiei incoerente, spune Carmencita Constantin.

Carmencita Constantin este director la Institutul de Studii şi Proiectări Energetice şi ne explică de ce implementarea exploatării energiilor regenerabile se face atât de greu în România.

Adevărul : Ce strategii de promovare a energiei regenerabile s-au dovedit eficiente la nivel european?
Carmencita Constantin: Există două forme clasice de susţinere a energiilor regenerabile. Cea mai larg utilizată de ţările europene, care sunt şi campioane planetare în energie regenerabilă, este <> , adică alimentarea de către stat, prin controlul statului, al preţului energiei verzi.

Acest procedeu oferă garanţia preţului şi garanţia preluării întregii cantităţi de energie electrică la preţ fix, pe toată perioada de viaţă a obiectivului energetic. O altă schemă de sprijin adoptată doar de şapte ţări europene, printre care şi România, este schema combinată de cote obligatorii cu certificate verzi. Asta înseamnă că distribuitorii de energie electrică sunt obligaţi ca în cantitatea de energie electrică pe care o distribuie la consumatorii finali să aibă cotă obligatorie de energie verde achiziţionată de la producătorii de energie verde.

- De ce România a ales a doua variantă?
- Nu pentru că n-ar fi cunoscut avantajele celeilalte. Dar primul sistem conduce la resimţirea în tariful final, deci practic noi am fi plătit mai mult energia pe care o consumăm şi s-a considerat că la nivelul social pe care îl avem, nu ne putem permite această formă de sprijin. Pe de altă parte, eram deja în procesul de liberalizare al pieţei energiei electrice. Deci ne-am apucat cam târziu de legiferarea acestor energii regenerabile şi ne-am confruntat cu nevoia de a menţine principiul luptei şi concurenţei pe piaţa liberă.

- Cum a ajuns Germania în top la acest capitol?
- Nemţii au avut foarte multe lucruri aparte. În primul rând au avut << feed-in tariff >> . Germania e o ţară bogată. Ei, în plus, sunt şi producători de echipamente, iar majoritatea proiectelor s-au făcut cu echipamente naţionale. Deci au susţinut în paralel cercetarea de tehnologii pentru energia verde, dezvoltând în felul acesta ramuri industriale care să producă noile instalaţii.

Prin urmare au avut strategie! Pe de altă parte, ceea ce a fost benefic acolo a fost spargerea schemelor de susţinere pe fiecare tip de energie regenerabilă în parte. Au avut programe naţionale dedicate energiei eoliene, panourilor solare...

Ca atare, a fost foarte uşor ca în cadrul unui program naţional dedicat, care are în faţă o lege globală ce asigură sprijinul total al statului german, să promovezi noile tehnologii. Azi, chiar şi ultimul cetăţean german poate să-şi facă acasă o pompă de căldură, un panou solar… Suplimentar, cetăţenii beneficiază de ajutorul guvernului, întregul proces fiind urmărit îndeaproape de toate ministerele.

Din păcate în România implicăm doar două ministere, ca fiind responsabile cu regenerabilele : Ministerul Economiei şi Ministerul Mediului. Ar trebui implicat şi Ministerul Administraţiei, de pildă pentru că pe teritoriile lor eu cultiv rapiţă sau amplasez turbine eoliene.

Ar mai trebui implicat şi Ministerul Agriculturii. Mă gândesc aici la păşunile montane, unde putem produce energie eoliană şi colecta materie primă pentru biogaz. Dacă eu vreau să fac o instalaţie de cogenerare, bazată pe biomasă, ea nu va fi niciodată rentabilă dacă provine din toată zona Carpaţilor României. Va fi rentabilă dacă adun biomasa dintr-o anumită zonă. Şi atunci zona aceea trebuie susţinută prin lege, pentru că reziduul respectiv poate fi ulterior concesionat pentru un alt scop.

- Multe proiecte mari de investiţii în regenerabile au eşuat. De ce?
- Unul dintre motive este legislaţia, care nu este coerentă pe toate fronturile. Este coerentă în schema de sprijin, dar nu e coerentă pe partea de implementare. Dau un exemplu. Mă apuc să fac o microhidrocentrală, în zona montană unde am o cădere rapidă de apă.

O ridic, îmi iau certificatele, proiectul e în regulă. Doi ani mai târziu, văzând că e un proiect reuşit, mă gândesc să mai pun o instalaţie, puţin mai jos. Şi ce mi se întâmplă în acest timp?! Aceeaşi zonă, în care prima funcţionează, a devenit zonă protejată şi, deşi nu fac rău cu nimic mediului, nu mai am voie să investesc. Am dat aici un caz real. De aceea, până când toate autorităţile nu vor conveni asupra unui text de lege unic, care să statueze principiile de promovare a energiilor regenerabile, proiectele româneşti n-au nicio şansă.

- Există prevederi care să interzică sau să limiteze importul de tehnologii second-hand în regenerabile?
- La nemţi există chiar strategii de încurajare a tehnologiilor noi în regenerabile. Dacă ne referim la eoliene, ei renunţă la turbinele mici şi fixe, mai ales la cele care nu se întorc după direcţia în care bate vântul, şi îşi pun unele mai mari şi mai eficiente.

Cu cât turbina este mai mare, cu atât valorificarea vitezei vântului pe aceeaşi zonă este mai mare, prin urmare sunt interesaţi să înlocuiască trei turbine mici cu una mare, care beneficiază şi de sprijin financiar de la stat. Ai noştri aduc aceste turbine nemţeşti la mâna a doua, pentru că se stă la coadă la producătorii mari de echipamente noi, unde aştepţi trei-patru ani să-ţi vină rândul. Sigur că legiuitorul s-ar putea proteja de intrarea în România a unor tehnologii vechi, dar românii nu au bani pentru cele mai noi tehnologii, fiindcă nu sunt sprijiniţi de stat.

- Care dintre regenerabile are cel mai mare potenţial la noi ?
- Cele mai multe semnale de la investitori vin pe eoliene, dar potenţialul nostru uriaş este pe biomasă. Şi aici trebuie conştientizat faptul că biomasa înseamnă altceva decât lemnul de pădure. Dacă este vorba de reziduurile de lemn, după procesarea sa industrială, este cu totul altceva.

Este O.K.. Dar prin biomasă înţeleg în primul rând biomasa agricolă, pe care noi nu ştim să o colectăm. În toată lumea civilizată aceste resturi agricole (bălegar şi resturi vegetale) sunt utilizate în unităţi mici de cogenerare - instalate la nivelul comunelor - cu care se acoperă necesarul energetic local. În acest fel, comunele îşi fac inclusiv managementul deşeurilor.

La noi nu este cunoscut sistemul şi degeaba îl facem cunoscut, dacă nu există subvenţii sau un program central, dedicat acestui subiect. Avem nevoie de strategii, de proiecte concrete, de bani şi de planuri pe 50 de ani înainte.

Reziduurile agricole sunt utilizate în unităţi mici de cogenerare cu care se acoperă necesarul energetic local Carmencita Constantin,
director la Institutul de Studii
şi Proiectări Energetice