Bilanţ COVID-19. Peste 11.500 de noi infectări în 24 de ore. Numărul pacienţilor la ATI creşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile au făcut publice ultimele date despre evoluţia pandemiei în România. Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost identificate 11.546 de cazuri noi de COVID-19 şi s-au înregistrat 299 de decese. Numărul pacienţilor internaţi la ATI a ajuns la 1.750 de persoane.

În intervalul 16.10.2021 (10:00) – 17.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 299 decese (146 bărbaţi şi 153 femei), dintre care unul anterior intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 299 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă  20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 18 la categoria de vârstă 40-49 ani, 28 la categoria de vârstă 50-59 ani, 80 la categoria de vârstă 60-69 ani, 97 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 72 la categoria de vârstă peste 80 ani.

276 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 15 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 8 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

A fost raportat un deces anterior intervalului de referinţă, survenite în luna septembrie 2021, în judeţul Bihor. În intervalul de referinţă (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 298 decese.

Din totalul de 299 de pacienţi decedaţi, 271 erau nevaccinaţi şi 28 vaccinaţi. Cei 28 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între 40 şi 80 de ani. 27 dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 18.901. Dintre acestea, 1.750 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienţilor internaţi, 431 sunt minori, 394 fiind internaţi în secţii şi 37 la ATI.

  

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 9.997.204 teste RT-PCR şi 3.902.275 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 17.638 de teste RT-PCR (8.297 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.341 la cerere) şi 23.585 de teste rapide antigenice. 

Pe teritoriul României, 136.423 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 17.140 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 59.743 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 188 de persoane. 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.640 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112. 

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 16 octombrie, 3.104 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 491.350 lei. 

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. 

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.762 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.548 în Italia, 16.946 în Spania, 199 în Marea Britanie, 130 în Franţa, 3.124 în Germania,  95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  145 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 23 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 10 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia, 5 în Croaţia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda, Polonia, Kuweit şi Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 195 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia, unul în Bulgaria şi unul în Nigeria, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina. 

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă