Bilanț „Beach, Please!”: record de public şi de încasări. Momentele controversate care au stârnit reacții puternice în spațiul public

0
Publicat:

„Beach, Please!”, festivalul care a transformat Costineștiul în epicentrul muzicii hip-hop şi a aglomerat litoralul, s-a încheiat cu recorduri de public și de încasări, dar cu scandaluri care au stârnit reacții puternice în spațiul public.

Festivalul „Beach, Please!” 2025 a tras cortina după cinci zile pline de muzică şi distracţie, în care, zilnic, peste 100.000 de oameni au dansat, au cântat și au transformat litoralul într-o scenă vibrantă de hip-hop.

Sâmbătă, 12 iulie, festivalul a atins un vârf de 155.000 de participanți, au anunţar organizatorii printr-un comunicat, în care precizează, de asemenea, că doar în interiorul festivalului participanții au cheltuit 11 milioane de euro, la care se adaugă banii direcționați spre cazare, transport și consum în stațiune.

Potrivit aceleiaşi surse, ediţia din 2025 a „Beach, Please!” a reuşit să genereze peste 70 de milioane de euro g în economie.

Pe scenă au urcat artiști străini de top precum A$AP Rocky, Yeat, Lil Baby, 21 Savage și Young Thug, iar momentul cu elicopterul adus de A$AP Rocky a devenit viral, fiind descris drept „cel mai tare concert” de către artist. De asemenea, Ken Carson a reușit să creeze moshpit-uri explozive (lanţuri de oameni care se dansează în acelaţi timp), iar Young Thug a fluturat steagul României, stârnind entuziasmul miilor de fani.

Şi artiştii români au fost extrem de apreciaţi de ttinerii prezenţi în număr record la festival.  

„INNA a îndemnat publicul să nu consume droguri pentru că doar așa îți poți urma visul. Smiley, Velea și Connect-R au îndemnat participanții să transmisă mesaje de liniștire pentru părinții îngrijorați care îi așteaptă acasă și astfel mulțimea a strigat în cor. «Mamă, te iubesc!» A fost unul dintre cele mai emoționante momente ale ediției.

La Familia, una dintre primele trupe de hip-hop din România, a urcat pe scenă într-un moment cu totul special. Deși se apropie de 30 de ani de activitate, Sișu și Puya au arătat că sunt la fel de iubiți de noile generații ca și de fanii lor de-o viață. Pe aceeași scenă au strălucit și alți artiști români care definesc noul val de trap, hip-hop și pop: Rava, Ian, Luca WTS, Erika Isac și Rareș au fost primiți cu entuziasm și au demonstrat că viitorul sună bine”, potrivit comunicatului transmis de organizatori.

Momente controversate: înjurături pe scenă, scandări comuniste şi un tânăr în spital

Festivalul nu a fost lipsit de controverse: traperul Albert NBN a fost amendat cu 1.000 de lei după ce a înjurat România pe scenă şi împotriva lui a fost depusă o plângere penală pentru instigare la ură, iar Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a reacționat după ce un grup de tineri a fost filmat scandând „Ceaușescu”.

În plus, un dosar penal a fost deschis după ce un adolescent a sărit de pe scenă, la îndemnul rapperului Destroy Lonely, familia acestuia anunțând că îl va acționa în judecată pe artist, după ce băiatul a ajuns la spital cu răni grave.

În ultima zi de festival, transportul a fost o provocare majoră, Gara din Costinești fiind luată cu asalt de tineri, iar drumul spre Constanța s-a transformat într-un coşmar, cozi uriaşe de maşini fiind blocate ore întregi sub soare.

În total, peste 2.500 de persoane au avut nevoie de asistență medicală pe durata festivalului „Beach, Please!”, care rămâne un festival al generației noi, un spațiu unde artiști români și internaționali se exprimă liber, iar publicul își găsește „tribul”.

„Ca în fiecare an, au existat și controverse legate de stilurile muzicale promovate sau de artiștii invitați, dar organizatorii român fideli misiunii lor: să ofere o platformă autentică pentru noile generații, pentru vocile care definesc prezentul și viitorul muzicii urbane. Beach, Please! nu este despre conformism, ci despre libertate creativă, diversitate și curajul de a spune lucrurilor pe nume. Festivalul este un spațiu în care fiecare artist poate să se exprime liber, iar fiecare participant își poate găsi tribul”, au mai transmis organizatorii.

Pentru ediția 2026, entuziasmul este deja vizibil: în primele zile de prevânzare s-au cumpărat deja peste 50.000 de bilete, iar organizatorii promit un line-up și mai spectaculos. Până atunci, „Beach, Please!” rămâne un reper în cultura urbană, cu tot ce aduce ea: muzică, libertate, haos controlat, dar și lecții despre cum poate fi România prezentă pe harta marilor festivaluri ale lumii.

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie