Băsescu: Trebuie consolidată decuplarea creşterii economice de nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu

România doreşte să consolideze decuplarea creşterii economice de nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră, a declarat, joi, preşedintele României, Traian Băsescu, în cadrul reuniunii la nivel înalt a Conferinţei ONU privind schimbările climatice.

Potrivit şefului statului român, "acest fapt se poate realiza prin promovarea surselor alternative de energie, inclusiv a celor regenerabile, prin creşterea eficienţei energetice şi prin promovarea tehnologiilor de captare şi stocare geologică a carbonului".


România are în vedere promovarea tehnologiilor 'curate' în industrie, transporturi, agricultură şi în managementul deşeurilor şi a precizat că ţara noastră va continua să utilizeze energia nucleară în scopuri civile şi va acorda în continuare importanţă valorificării energiei eoliene, a adăugat Traian Băsescu

"În acelaşi timp, vom continua exploatarea potenţialului agricol al ţării prin stabilirea unui echilibru just între producţia agroalimentară şi cultivarea resurselor pentru biocombustibil", a afirmat el.

În contextul folosirii mijloacelor de transport care să protejeze mediul, Traian Băsescu s-a referit la elaborarea unei Strategii europene de dezvoltare integrată în regiunea Dunării şi de unificare a regimurilor de navigaţie pe Rin şi Dunăre, în vederea racordării economice a Mării Negre la Marea Nordului, transmite Agerpres.

El a subliniat că implicarea României în lupta împotriva încălzirii globale este demonstrată de progresele înregistrate în îndeplinirea obiectivelor fixate de Protocolul de la Kyoto în perioada 1990 - 2007 şi de nivelul actual al emisiilor de gaze cu efect de seră, care se situează cu 37% sub obiectivul asumat.


"Ca parte a 'moştenirii Kyoto', România doreşte să putem ajunge la o înţelegere privind abordarea surplusului de Unităţi de Cantitate Atribuite (AAU) astfel încât regimul de tranzacţionare să fie nediscriminatoriu, iar valorificarea lor să nu aducă atingere integrităţii acordului de mediu. Considerăm, însă, că acumularea surplusului de Unităţi confirmă faptul că România a depus eforturi semnificative pentru reducerea emisiilor şi că înţelege să utilizeze Unităţile astfel încât să nu pericliteze ţintele de mediu", a spus Traian Băsescu.

El a subliniat faptul că schimbările climatice şi degradarea mediului ameninţă securitatea, stabilitatea socială şi economică. "România a fost parte a demersului comun întreprins de Uniunea Europeană în această perioadă decisivă pentru asigurarea succesului negocierilor internaţionale privind schimbările climatice. Mandatul UE a fost un catalizator al negocierilor la nivel internaţional, conform principiului 'responsabilităţi comune, dar diferenţiate". Acesta vizează asumarea unor angajamente ferme de reducere a emisiilor de către ţările industrializate şi modificarea traiectoriei emisiilor în ţările în curs de dezvoltare', a mai spus şeful statului român.

Copenhaga este, din 7 decembrie, gazda celui mai important summit la nivel înalt pe probleme de mediu. Reprezentanţi a 192 de ţări încearcă să ajungă la un acord prin care să se angajeze să îşi reducă emisiile de CO2, un acord care să urmeze Protocolului de la Kyoto, începând cu anul 2012.

Mai multe pentru tine:
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO