Avertisment: tulpina Delta, singura variantă a coronavirusului care ucide şi vaccinaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
99% din tulpinile secvenţiate săptămâna trecută au fost varianta Delta

Varianta Delta a SARS-CoV-2 este pe punctul de a „ocupa” România, atrag atenţia experţii, în timp ce un studiu american demonstrează că această formă a virusului poate face ravagii în şcoli, dacă personalul este nevaccinat şi neprotejat.

Un puternic semnal de alarmă în legătură varianta Delta a SARS-CoV-2 a fost tras de cercetătorul Octavian Jurma într-o postare pe Facebook. „99% din tulpinile secvenţiate săptămâna trecută au fost varianta Delta. Tot varianta Delta este singura prezentă în cele 9 decese noi secvenţiate. De asemenea, Delta e singura tulpină care a produs până acum în România decese între cei complet vaccinaţi. Până acum, avem 5 decese produse de Delta în rândul celor vaccinaţi şi secvenţiaţi, adică 15% din decese. 85% din decesele secvenţiate se află în continuare în rândul celor nevaccinaţi”, precizează biostatisticianul.

Pe acest fond, Octavian Jurma susţine că autorităţile sanitare nu îşi fac treaba cum trebuie. „Începe să nu mai fie amuzant faptul că CNSCBT (Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile), o instituţie publică în subordinea Ministerului Sănătăţii, insistă că: «În acest moment nu există evidenţe de transmitere comunitară susţinută, la nivel naţional, a variantei Delta». Având în vedere că toate judeţele din Romania se afla într-o fază de creştere intens accelerată şi intens comunitară a numărului de cazuri noi, înseamnă că adevăraţii specialişti de la INSP au fost reduşi la tăcere de către şefii lor numiţi politic. (...)

Nu cred că specialiştii de la CNSCBT sunt atât de incompetenţi încă să creadă că Delta nu este în răspândire comunitară în întreaga ţară. Octavian Jurma cercetător

Fie CNSCBT este incompetent, fie e obedient politic şi nu cred că specialiştii de la CNSCBT sunt atât de incompetenţi încât să creadă că Delta nu este în răspândire comunitară în întreaga ţară. Cred însă că şefii lor sunt capabili să declare că pandemia va ajunge la un maxim de 1.500 de cazuri pe zi dacă li se ordonă de la partidul care i-a numit în funcţie”, a subliniat cercetătorul. 

Poate face ravagii în şcoli 

Toate acestea, în condiţiile în care un studiu oficial american demonstrează că varianta Delta a SARS-CoV-2 se poate răspândi rapid în şcoli atunci când profesorii şi personalul nevaccinat sunt în interior şi nu poartă măştile de protecţie. La această concluzie a ajuns Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din Statele Unite după studierea cazului unui focar asociat cu varianta Delta într-o şcoală primară din Marin, California, în perioada mai-iunie 2021. Concret, în câteva zile, au apărut 26 de cazuri de COVID-19 confirmate în rândul elevilor unei şcoli primare după expunerea la un profesor infectat,  nevaccinat şi care nu purta mască. Rata de atac într-o clasă afectată a fost de 50%, riscul fiind corelat cu apropierea locurilor elevilor faţă de profesor. Cei din primul rând de bănci s-au infectat în proporţie de 80%, în timp ce elevii aflaţi pe ultimul rând de bănci au luat noul coronavirus în proporţie de numai 28%. 

Ancheta realizată ulterior de autorităţile medicale americane au arătat că profesorul a devenit simptomatic pe 19 mai, dar a continuat să lucreze timp de două zile înainte de a primi rezultatul testului, pe 21 mai. Începând cu 23 mai, au fost raportate cazuri suplimentare de COVID-19 în rândul altor membri ai personalului, elevi, părinţi şi fraţi ai celor care aveau legătură cu şcoala.

82% dintre noile infectări se înregistrează la nevaccinaţi 

Pe de altă parte, peste 96% dintre decesele cauzate de COVID-19 din ultima săptămână din România au fost înregistrate la persoane nevaccinate, a transmis recent Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Cele mai multe persoane au murit în Bucureşti, Dolj, Bistriţa-Năsăud, Iaşi şi Neamţ. În plus, 2,4% dintre decese s-au înregistrat la persoane vaccinate cu schema incompletă. Apoi, 86% din totalul deceselor au fost la persoane de peste 60 de ani, iar 57,5% din decese au fost la bărbaţi. 94,6% din persoanele care au pierdut lupta cu COVID-19 aveau cel puţin o comorbiditate asociată. Cele mai uzuale afecţiuni au fost cele cardiovasculare, neurologice, obezitate sau diabet. 

Totodată, 82,9% din cazurile de noi infectări cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate la persoane nevaccinate. În săptămâna 23-29 august 2021, 39,2% din totalul acestor noi cazuri s-au înregistrat în Bucureşti, Timiş, Cluj, Ilfov şi Constanţa.

S-au modificat listele cu ţările roşii, galbene sau verzi 

În funcţie de dinamica noilor infectări, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat actualizarea listei ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat. Astfel, în zona roşie au intrat Serbia, Estonia, Albania, Tunisia, Mauritius, Jamaica, Liban, Palestina, Belize, Antigua şi Barbuda, precum şi Surinam, şi Brunei Darussalam. Apoi, în zona galbenă au intrat din zona roşie, în urma scăderii incidenţei, Spania, Liechtenstein şi Maroc, iar din zona verde, în urma creşterii incidenţei, Norvegia, Austria, Bosnia Herţegovina, Luxemburg, Vietnam şi Emiratele Arabe Unite.

În fine, în zona verde au intrat Finlanda, Malta, Andorra, Groenlanda şi Bonaire, Saint Eustatius şi Saba. Autorităţile române reamintesc că persoanele vaccinate împotriva COVID-19 nu trebuie să stea în carantină dacă vin din statele aflate pe lista galbenă sau pe cea roşie. În schimb, cei nevaccinaţi care intră în România din ţările aflate pe lista galbenă stau în carantină 14 zile, dacă nu prezintă un test PCR negativ. Cei nevaccinaţi care vin din ţările incluse în zona roşie sunt nevoiţi să stea în carantină indiferent dacă prezintă sau nu un test PCR negativ.

Chiajna a intrat în carantină 

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Ilfov a dispus o serie de măsuri ce se aplică deja în localitatea Chiajna, unde incidenţa COVID-19 cumulată la 14 zile a ajuns la 2,12 la mia de locuitori. 

Printre acestea se numără faptul că organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie. Organizarea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau private de cultură care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural-artistice în aer liber se pot realiza cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 4 metri pătraţi pentru fiecare cetăţean şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum a produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice de tipul restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5.00-2.00.

Organizarea evenimentelor private este permisă, dacă sunt maximum 150 de persoane în exterior sau maximum 100 în interior, cu respectarea normelor de protecţie sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior sau în interior nu sunt luate în calcul cele care au vârste mai mici de 16 ani.

Mai multe pentru tine:
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat