Avalanşă de pacienţi cu COVID-19 în noaptea de vineri spre sâmbătă la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Managerul spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, a declarat că noaptea de vineri spre sâmbătă a fost una de foc pentru medicii acestei unităţi şi că ambulanţele au stat la coadă în curtea spitalului cu pacienţi în stare gravă care necesitau internare.

"A fost o noapte de foc la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. În curtea spitalului puteau fi observate ambulanţe şi autospeciale ISU care aşteptau, monitorizând permanent pacienţii. În garda din această noapte, până la ora 01.00 au fost consultaţi peste 80 de pacienţi, iar jumătate dintre aceştia au necesitat internare şi acordarea tratamentului de specialitate", a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu.

El a spus că situaţia este una dificilă, adăugând că a constatat "cu dezamăgire" că 99 la sută dintre pacienţii care ajung în stare gravă la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi provin din rândul persoanelor nevaccinate.

Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi funcţionează aproape de capacitatea maximă, paturile din cele două secţii de terapie intensivă din cadrul unităţii fiind în permanenţă ocupate.

Pe de altă parte, reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi au declarat cu o zi în urmă jurnaliştilor că există o creştere alarmantă a numărului de solicitări în această săptămână şi că nu doar că sunt cazuri mai multe, ci sunt şi mai grave decât în valurile Covid precedente.

"Nu mai facem faţă, suntem depăşiţi. Cazurile sunt multe, dar şi mai grave. Sunt foarte mulţi tineri în această situaţie, cei mai mulţi nevaccinaţi", a relatat medicul Simona Ivaşcu, managerul SAJ Iaşi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume