Au voie elevii să mai ofere mărţişoare la şcoală? Clarificările ministrului Educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a făcut miercuri precizări referitoare la ordinul comun cu Ministerul Sănătăţii care interzice schimbul de obiecte personale la şcoală, prevedere interpretată ca o interdicţie referitoare la oferirea de flori şi mărţişoare.

Conform ministrului, o floare sau un mărţişor nu sunt obiecte personale, iar ministerul Educaţiei nu a transmis nicio interdicţie în acest sens, nici măcar cu titlu de recomandare. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei precizează, însă, într-un comunicat de presă, că ”îndeamnă la prudenţă din perspectiva oricărui tip de interacţiuni care pot facilita transmiterea virusului Sars-COV-2”.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au transmis, miercuri după-amiază, precizări despre ordinul comun. 

”În Ordinul comun nr. 3235/2021 al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii se prevede interzicerea schimbului de obiecte personale (Anexă: Măsurile sanitare şi de protecţie în unităţile de învăţământ preuniversitar/unităţile conexe în perioada pandemiei de COVID-19 - II. Măsuri de organizare a spaţiilor, a accesului în unităţile de învăţământ preuniversitar/unităţile conexe şi a programului şcolar, în contextul epidemiologic al infecţiei cu SARS-CoV-2, b) organizarea sălilor de clasă). Mărţişorul, element de patrimoniu cultural imaterial, a fost înscris de UNESCO, în anul 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii. În acest context, Ministerul Educaţiei nici nu poate schimba şi nici nu doreşte să se implice în schimbarea/includerea unor valori de simbol precum “flori şi mărţişoare” în categoria obiecte personale”, a transmis Ministerul educaţiei.

Instituţia a precizat că ”nu a transmis şi nu va transmite către unităţile şi instituţiile de învăţământ, nici măcar cu titlu de recomandare, nici o interdicţie în acest sens, dar îndeamnă la prudenţă din perspectiva oricărui tip de interacţiuni care pot facilita transmiterea virusului SarsCOV 2

ŞTIRE INIŢIALĂ: Întrebat dacă mărţişoarele şi florile se încadrează în categoria ”obiecte personale”, având în vedere că ordinul comun al ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii spune clar că, în şcoli, este interzis schimbul de obiecte personale, ministrul Educaţiei a precizat: ”Este adevărat, după cum foarte bine a precizat secretarul de stat, Sorin Ion, din Ministerul Educaţiei, aşa este. Ordinul de ministru comun, Educaţie - Sănătate, prevede că nu se pot schimba obiecte personale. Însă Ministerul Educaţiei nu doreşte şi nu poate să se implice în schimbarea valorii de simbol a unei flori în obiect personal. O floare nu este un obiect personal. Nici măcar un mărţişor nu consider că este un obiect personal. Aşadar, Ministerul Educaţiei nu doreşte şi nu poate să se implice în schimbarea unei valori de simbol în obiect personal”.

Solicitat, la Antena 3, să precizeze dacă, dat fiind că ordinul este comun, va discuta şi cu ministrul Sănătăţii, să nu considere florile şi mărţişoarele obiecte personale, Sorin Cîmpeanu a replicat: ”Deocamdată, şcolile sunt în subordinea Ministerului Educaţiei. Iar Ministerul Educaţiei nu a transmis nicio interdicţie în acest sens. Nici măcar cu titlu de recomandare. Şi nici nu va transmite! Este un punct de vedere oficial!”.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie