Au început lucrările la podul peste Prut de la Ungheni, din bani europeni. Când va fi finalizat

0
Publicat:

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, că podul peste Prut de la Ungheni, realizat în regim de autostradă, va fi finalizat în toamna anului viitor.

Au fost inaugurate lucrările la podul peste Prut FOTO: CNAIR

Sute de oameni, între care oficialităţi din România şi Republica Moldova, au participat, sâmbătă, în zona localităţii Zagarancea, Republica Moldova, la momentul începerii lucrărilor la podul de peste Prut, realizat în regim de autostradă. Podul face parte din autostrada A8 Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a spus că podul de la Ungheni va trebui finalizat în 18 luni, el precizând că în toamna viitoare va fi circulabil, scrie News.

”Sunt oameni din Iaşi şi din judeţele din Moldova, care fac o presiune, în sensul bun al cuvântului, la Ministerul Transporturilor, să finalizăm A8, care nu se duce doar până la Paşcani în judeţul Iaşi, ci e important să treacă şi Carpaţii. Avem încă patru poduri între România şi Republica Moldova pentru care se fac acum studiile de fezabilitate. La anul vor intra în execuţie”, a afirmat ministrul Sorin Grindeanu.

Grafică „Podul de flori”. FOTO Facebook Irinel Ionel Scriosteanu

Prezent la eveniment, vicepremierul Marian Neacşu a spus că podul de la Ungheni este calea Republicii Moldova, prin România, către Europa. Neacşu a declarat că ”bunăstarea Republicii Moldova depinde de dezvoltarea infrastructurii”.

La rândul său, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a apreciat drept istoric evenimentul de sâmbătă.

”Cu 35 de ani în urmă înaintaşii noştri au făcut un pod de flori, au dat jos sârma ghimpată de la Prut, dar generaţiei noastre îi revine obligaţia să construiască podul de piatră. Vom sta cu ochii pe dumneavoastră, iar dacă aveţi nevoie de ajutor venim şi noi cu lopeţile”, a declarat Igor Grosu.

”Podul de Flori” peste Prut de la Ungheni va avea 261,20 metri lungime, din care 130,60 m pe teritoriul României, două benzi pe sens şi trotuare. Durata contractului este de 24 de luni, din care şase luni pentru proiectare şi 18 luni pentru execuţie, iar sursa de finanţare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin mecanismul pentru Interconectarea Europei, în valoare de peste 151,68 milioane de lei.

”Podul de flori” va uni localitatea Zagarancea din raionul Ungheni, Republica Moldova, şi comuna Golăeşti din judeţul Iaşi.

Mai multe pentru tine:
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%