Astăzi, praznicul Adormirii Maicii Domnului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste două milioane de români îşi serbează astăzi ziua onomastică de Sărbătoarea Sfintei Maria Mare, potrivit statisticilor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. 

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este prăznuită de creştinii ordodocşi şi catolici la 15 august în amintirea zilei în care Fecioara Maria  a trecut la cele veşnice. Această zi face trimitere la două momente deosebite pentru creştini: moartea şi îngroparea Maicii Domnului şi învierea şi înălţarea la cer.

Deşi, spre deosebire de Învierea Domnului, evenimentul nu a fost subiect de propovăduire apostolică, tradiţia spune că Fecioara Maria a fost înştiinţată printr-un înger de mutarea ei din această viaţă, iar Apostolii, care ţineau predici în diferite zone ale lumii, au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la  eveniment. Singurul care nu a fost prezent la înmormântare a fost Apostolul Toma. Trei zile mai târziu, când Toma a cerut ca mormântul Maicii Domnului să fie deschis pentru a-i săruta mâinile, a descoperit că acesta era gol. „Născătoarea de Dumnezeu", cum este numită în datina creştină, nu s-a arătat în viată.

Originea fixării datei de 15 august este însă incertă, întrucât se spune că data marchează, de fapt, sărbătoarea aniversării sfinţirii unei biserici a Maicii Domnului, zidită în secolul V, între Ierusalim şi Betleem.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani