Arbidol, vândut la tarabe în pieţele din România. Becali susţine că poate face medicamentul în laboratorul său: „Pot să fabric pentru toată ţara“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali susţine că poate face 10.000 de pastile Arbidol pe oră

Deşi oficial nu trebuie comercializate sau recomandate de către medici, antiviralele produse în afara Uniunii Europene sau SUA, precum Arbidol, se găsesc la tarabe în pieţele din România. Acest medicament nu este recomandat de specialişti în protocolul de tratament COVID-19.

Jurnaliştii observatornews.ro au găsit de vânzare Arbivir (Arbidol) la tarabele din două oraşe. Deşi nu e autorizat, unii specialişti spun că medicamentul ajută în formele uşoare şi medii ale bolii. 

Discuţie înregistrată cu camera ascunsă:

Cât e cutia?
70 de lei.
Şi o folie?
Într-o folie sunt 10 tablete de 200, sunt mari, nu sunt de 100. Nu-ţi afectează plămânii când ai luat de astea. Şi dacă ai început de COVID, nu-ţi afectează. Am dat la un general de la Bucureşti, am dat 20 de cutii.

Dacă poliţiştii din Suceava au confiscat câteva sute de tablete, autorităţile din Maramureş spun că nu au primit sesizări că astfel de medicamente s-ar vinde la negru.

Arbidolul, varianta rusească a Arbivirului, se pare că este recomandat de medicii din România pentru pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2, mai ales la debutul bolii, deşi vânzarea acestuia nu este permisă pe teritoriul ţării noastre.

E un medicament care e folosit în Europa şi discutăm de o situaţie de război. Nu avem atât de multe soluţii terapeutice, mă refer la tratamente mai ales pe cale orală, care să poată fi administrate acasă, cu scopul de a peveni formele severe încât să renunţăm la el.“, susţine Adrian Marinescu, director medical Institutul Matei Balş.

Pe de altă parte, Directorul Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Robert Ancuceanu, a transmis, într-o intervenţie la Antena 3, că Arbidolul nu se află în protocolul de tratament COVID-19: „Deocamdată protocolul oficial de COVID din România nu recomandă Arbidolul, este trecut la alte antivirale pentru care nu există suficiente dovezi de eficacitate, aşa menţionează protocolul în prezent.”

Gigi Becali susţine că poate face 10.000 de pastile Arbidol pe oră

Omul de afaceri Gigi Becali susţine că produce deja acest medicament în laboratorul clinicii sale şi că este dispus să-l doneze, dacă va fi autorizat.

Gigi Becali, om de afaceri: Orice medicament poate fi fabricat la noi, în România. E foarte simplu, orice medicament are o analiză de substanţe şi iei substanţa aia activă, pui concentraţia cât trebuie să o pui, iei din China şi din India substanţa activă şi faci medicamentul ăla. Pot să fabric Arbidol pentru toată ţara, am aparatul care face 10.000 de pastile pe oră. Substanţa activă se ia din India sau din China. E foarte ieftină. Pe mine mă costă un tratament de Arbidol 3 euro.

„Avem fabrică de Arbidol la Otopeni, care fabrică pentru Rusia. La clinica mea am luat aprobare să fabric Arbdiol, deci la ora asta eu fabric Arbidol, am aparatură pentru a face 10.000 de pastile pe oră. Ei îţi dau aprobare să fabrici, dar strict pentru pacienţii mei, nu îţi dau voie să îl pui pe piaţă. (...)

Dacă ei îmi aprobă, iau substanţă activă din India pentru Arbidol. În 3-4 zile vine substanţa şi după fabric pentru toată România, fac cadou. De ce de la mine nu primiţi şi de la olandezi primiţi?”, a declarat Gigi Becali pentru Antena 3.

Premierul Florin Cîţu a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanţii Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România dar şi cu directorii marilor fabrici de medicamente. Tema a fost chiar asigurarea accesului pacienţilor la medicamente. N-au ajuns însă la nicio concluzie şi urmează să reia discuţiile săptămâna viitoare. 

Mai multe pentru tine:
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet