Aproape 4 milioane de români au dosar electronic de sănătate. Ce informaţii cuprinde şi cum se face accesul în sistem

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 3,8 milioane de români au dosar electronic de sănătate, anunţă reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). La aceste documente au contribuit peste 6.200 de medici.

„Odată cu implementarea dosarului electronic de sănătate (DES), toate datele medicale, începând de la consultaţii, trimiteri, analize, reţete, foi de observaţii, dar şi antecedente şi istoric medical, vor fi colectate în DES, dar numai cu acordul pacientului. Orice persoană îşi poate consulta oricând şi de oriunde dosarul medical. Până în prezent au fost deschise peste 3,8 milioane de dosare electronice de sănătate la care au contribuit cu informaţii peste 6.200 de medici”, a declarat Mihaela Tănase, purtătorul de cuvânt al CNAS, citată de Mediafax.

Ce presupune dosarul electronic

Toţi românii, indiferent că sunt sau nu asiguraţi, vor avea un dosar electronic de sănătate (DES), în care toţi furnizorii de servicii medicale, indiferent că vorbim de medicii de familie sau de cei din spital, vor fi nevoiţi să scrie datele medicale ale bolnavului. Aşa prevăd normele la dosarul electronic, puse în dezbatere publică de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

România va deveni, astfel, al treilea stat, după Estonia şi Singapore, care va avea un tablou complet al istoricului pacientului ce va putea fi accesat, în caz de nevoie, de orice medic.

„Dosarul electronic este obligatoriu pentru toată lumea, indiferent că vorbim de clinici private sau de spitale de stat. Iniţial, dosarul a avut un caracter opţional, dar medicii nu au fost interesaţi să introducă date în el. Prin urmare, a devenit obligatoriu din luna iunie”, a declarat pentru „Adevărul” doctorul Marius Filip, responsabil al CNAS pentru programul DES, lansat în martie 2013, cu finanţare europeană.

Medicul arată că dosarul, a cărui iniţializare se face cu ocazia unui prim consult, va conţine toate informaţiile medicale care se regăsesc la ora actuală în foile de observaţie şi în registrele de consultaţii ale pacienţilor.

Dosarul electronic, cu două tăişuri

Informaţiile din istoricul medical al pacientului care sunt utile în situaţii de urgenţă sunt alergiile, grupa de sânge, bolile cronice, protezele, internările şi ultimele prescripţii, subliniază specialistul.

„Dosarul electronic este cu două tăişuri. E un act medical complet dacă ai scris ceva în el nu mai poţi şterge, ceea ce înseamnă că doctorii sunt nevoiţi să îşi asume responsabilitatea pentru actul medical care, în timp, va deveni unul de calitate. Sunt date medico-legale care, ca medic, te pot salva sau te pot înfunda”, a completat Marius Filip.

Acesta a mai adăugat că dacă procurorii vor să cerceteze un anumit dosar, aceştia nu pot să-l deschidă fără accesul pacientului sau, după caz, al împuternicitului.

„Este exact ca la bancă, nu are nimeni acces la datele respective fără acordul deţinătorului. O persoană căreia i s-a deschis dosarul are la dispoziţie 48 de ore pentru a-şi stabili o parolă. Va fi mai dificil pentru cei din mediul rural să utilizeze acest instrument, dar pot avea acces la el prin intermediari, spre exemplu, un nepot”, a mai spus coordonatorul proiectului.

Cum se face accesul la dosarul electronic

La dosarul electronic au acces proprietarii datelor, adică pacienţii şi medicii curanţi. Accesul la dosarul electronic de sănătate se poate face fără acceptul pacientului doar într-o singură zonă, cea de urgenţă, iar în rest, numai cu acordul acestuia.

Matricea de securitate este proprietatea pacientului. Aceasta va fi dată pacientului de către orice medic, inclusiv de spital, ambulator sau de familie. Pacientul poate să vadă cine i-a accesat dosarul, ora, ziua şi IP-ul calculatorului de pe care s-a făcut acest lucru. Din punct de vedere medical, dosarul poate fi accesat de medicii care au cod de parafă şi semnătură electronică.

„O să fie urlete şi ţipete, dar cei din sistem se vor obişnui să-l folosească. Este un element important pentru viitor, având un dosar cu toate datele în el nu mai poţi să furi şi nici să dai reţete compensate unor persoane care nu sunt asigurate pe CNP-ul altcuiva. Vor fi schimbări de mentalitate şi de atitudine, asta e clar”, a conchis Filip.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor