Aproape 390.000 de persoane vaccinate gratuit împotriva gripei, deşi campania a început în noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 390.000 de persoane din grupele la risc au fost vaccinate gratuit, în campania de imunizare a Ministerul Sănătăţii, care a început în urmă cu două luni.

Potrivit statisticilor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), până pe 4 ianuarie 2015 au fost vaccinate antigripal 387.353 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit gratuit de Ministerul Sănătăţii, arată Mediafax. 

Pentru sezonul gripal 2014-2015, ministerul a achiziţionat, pentru o primă etapă, 500.000 de doze.

Pe 8 decembrie, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a făcut apel la medicii de familie şi la cei din spitale să susţină campania de imunizare antigripală gratuită a Ministerului Sănătăţii, în condiţiile în care, până la acea dată, au fost folosite mai puţin de 100.000 dintre cele 500.000 de doze cumpărate.

O lună mai târziu, au fost vaccinate 387.353 de persoane la risc de a face forme severe de gripă.

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunţat, vineri, că în săptămâna 29 decembrie 2014 - 4 ianuarie 2015, au fost înregistrate 38.779 de cazuri de infecţii respiratorii acute (cazuri gripa/ cazuri compatibile clinic cu gripa, IACRS şi pneumonii).

În acest interval s-au înregistrat la nivel naţional 16 cazuri compatibile clinic cu gripa, fiind confirmate trei cazuri de gripa, din care: un caz tip A, subtip H3, şi două de tip B.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Eficacitatea vaccinului antigripal, pusă la îndoială. Peste 350.000 de români au fost imunizaţi gratuit de medici

Vaccinul antrigripal din acest an este mai puţin eficient, susţin experţii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), adăugând că din fericire în România nu au fost semnalate, până în acest moment, cazuri severe de gripă. Au fost confirmate doar trei cazuri şi au fost vaccinate antigripal peste 350.000 de persoane din grupele la risc.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu: „Facem apel la medici să susţină campania de vaccinare antigripală!”

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, face apel la medicii de familie şi la cei din spitale să susţină campania de imunizare antigripală gratuită a Ministerului Sănătăţii (MS), în condiţiile în care până acum au fost folosite mai puţin de 100.000 dintre cele 500.000 de doze cumpărate de MS.

Numărul virozelor creşte, vaccinarea antigripală se face pe genunchi

Vaccinare antigripală gratuită fără vaccin. Aşa descriu medicii de familie campania de imunizare a populaţiei din acest an. Asta în condiţiile în care numărul virozelor respiratorii a crescut considerabil, iar experţii străini atrag atenţia că oricum în acest an eficacitatea vaccinului antigripal ar putea fi scăzută din cauza variaţiilor genetice ale virusului care provoacă gripa.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”