„Apollonia“ renunţă la admiterea fără Bacalaureat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ameninţată cu desfiinţarea instituţiei, conducerea Universităţii private Apollonia din Iaşi a renunţat după numai o zi la ideea de a înscrie la studii superioare tineri care nu au luat notă de trecere la examenul de Bacalaureat.

Iniţial, şefii unităţii de învăţământ intenţionau să primească tinerii la una dintre cele trei facultăţi, Tehnică Dentară, Medicină Dentară şi Ştiinţe ale Comunicării, chiar dacă nu aveau diploma de Bac, cu condiţia să o obţină în termen de doi ani. Ieri însă, conducerea universităţii a anunţat că a renunţat la idee ca urmare a presiunilor care s-au făcut asupra lor.

„Nu se mai pot înscrie aceşti candidaţi pentru că au sărit toţi pe noi să ne mănânce. Oare trebuie să fim aşa de cruzi cu copiii ăştia? Trebuie să ne mai uităm puţin şi în jurul nostru. De ce să lăsăm 100.000 de copii fără căpătâi? Aşa se mai întâmplă în lume, nu trebuie să sărim aşa şi să-i ucidem pe cei care mai fac câte o propunere. Poate nu e chiar o propunere idioată. Poate are în ea un pic de umanism şi un pic de gândire de perspectivă, un pic de protecţie socială chiar", a declarat Vasile Burlui, preşedintele „Apollonia". Conducerea instituţiei dă asigurări că nu s-a făcut nicio înscriere fără diplomă, deşi cereri au fost.

Riscă desfiinţarea

Ideea profesorului Vasile Burlui nu a fost văzută cu ochi buni de Ministerul Educaţiei, ieri, Corpul de Control fiind trimis într-o „vizită" la instituţia privată din Iaşi. Conducerea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) a cerut întrunirea unei comisii pentru dezbaterea anunţului făcut de conducerea Universităţii Apollonia. Ioan Curtu, preşedintele ARACIS, susţine că va propune desfiinţarea instituţiei, chiar dacă şefii acesteia au renunţat la ideea de a face înscrieri la facultate fără diploma de Bacalaureat. „Miercuri dimineaţă ne întrunim într-o şedinţă şi vom lua o hotărâre. Pot să vă spun că ne-am gândit la o măsură foarte drastică.

Chiar dacă s-a renunţat la idee îi vom sancţiona ca să le fie învăţătură de minte. Au înaintat o propunere şi au dat înapoi când au văzut că n-au sorţi de izbândă", a declarat Ioan Curtu, preşedintele ARACIS. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât două dintre specializările universităţii private au primit calificativul de „neîncredere" şi deci neacreditarea din partea ARACIS. Este vorba despre Comunicare şi Relaţii Publice şi Jurnalism din cadrul Facultăţii Ştiinţe ale Comunicării. 

"Chiar dacă s-a renunţat la idee, îi vom sancţiona ca să le fie învăţătură de minte. Au înaintat o propunere şi au dat înapoi când au văzut că n-au sorţi de izbândă.''
Ioan Curtu preşedinte ARACIS

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete