ANM: Ninsori şi strat nou de zăpadă, începând de miercuri, în zona montană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Meteorologii anunţă că, începând de miercuri dimineaţă, vor fi ninsori moderate cantitativ şi se va depune un strat nou de zăpadă, în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o informare valabilă de miercuri, de la ora 8.00, până joi, la ora 8.00.

„În intervalul menţionat aria precipitaţiilor sub formă de ninsoare va fi în extindere dinspre masivele vestice şi va cuprinde toată zona montană. În zona Carpaţilor Occidentali, precum şi în vestul Carpaţilor Meridionali, local ninsorile vor fi moderate cantitativ (10...15 l/mp şi izolat peste 20 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri consistent", a arătat sursa citată.

În acelaşi interval, în Bucureşti, cerul va fi mai mult noros şi, începând din orele serii, temporar va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe parcursul nopţii. Temperatura maximă va fi de 9-10 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani