ANM: Instabilitate atmosferică accentuată, de marţi seară. De miercuri după-amiază, 30 de judeţe vor fi sub cod galben de furtuni cu ploi abundente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul

Meteorologii anunţă că vremea se va strica în întreaga ţară, de marţi seară, de la ora 20.00, fiind anunţată instabilitate afmosferică accentuată. De miercuri, de la ora 14.00, treizeci de judeţe din întreaga ţară se vor afla sub cod galben de furtuni, cu descărcari electrice, vânt, ploi abundente şi grindină. Îndeosebi în sud-vest şi în zona montană, cantităţile de precipitaţii vor ajunge şi la 80 de litri pe metru pătrat.

Potrivit meteorologilor, de marţi seară de la ora 20.00 şi până miercuri la ora 14.00, este valabilă o informare de instabilitate atmosferică accentuată.

„În intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Maramureş, nordul Moldovei, local în Transilvania, Crişana şi Banat, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi a Munţilor Apuseni. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua aspect de vijelie şi condiţii de grindină”, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 15...20 l/mp şi izolat 30...40 l/mp.

De miercuri, de la ora 14.00, şi până vineri la ora 8.00, treizeci de judeţe din întreaga ţară vor fi sub cod galben de furtuni.

„În Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei şi în zonele de munte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină”, mai spun meteorologii.

Potrivit acestora, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 60...80 l/mp, îndeosebi în sud-vest şi în zona montană.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent