ANI e amendată de UDMR până la desfiinţare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul UDMR Marton Arpad

Inspectorii de integritate ar putea rămâne fără cele mai importante atribuţii, iar demnitarii şi funcţionarii publici care-şi ascund averile dobândite ilegal ar putea scăpa de dosare penale şi de amenzi.

Acestea sunt câteva dintre cele mai importante modificări pe care deputatul UDMR Marton Arpad (56 de ani) vrea să le aducă actualei Legi de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Modificările sunt transpuse într-o serie întreagă de amendamente, depuse de deputat la un proiect legislativ inutil, iniţiat de Tudor Ciuhodaru (42 de ani), proaspăt trecut în barca UNPR din cea a PC.

Proiectul lui Ciuhodaru, care prevede doar obligativitatea înalţilor funcţionari de a completa şi câte o declaraţie de studii, pe lângă cele de avere şi interese, ,,asezonat" cu amendamentele lui Marton Arpad, a ajuns ieri pe masa Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor. Dezbaterile s-au amânat însă pentru săptămâna viitoare.

Parlamentarii nu mai vor averile la control

Iniţiativa lui Marton Arpad vine la scurt timp după ce o serie întreagă de colegi ai săi au ajuns să fie cercetaţi de ANI. Între aceştia, Lakatos Peter, Kerekes Karoly sau Gyorgy Frunda. Dacă iniţiativa acestuia va fi adoptată, ANI va deveni o instituţie fără niciun rol. Astfel, inspectorii de integritatea nu ar mai avea dreptul să ceară o expertiză extrajudiciară, în cazul în care au indicii privind diferenţe semnificative ale averii persoanelor cercetate. În plus, în cadrul unei investigaţii, ANI nu va mai putea cere documente şi informaţii altor instituţii ale statului. Funcţionarii care-şi ascund averile nu vor mai putea fi acuzaţi de fals în declaraţii, nu vor mai putea fi declaraţi incompatibili şi nici măcar nu vor mai putea fi amendaţi. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul