Amenzi de până la 3.000 de lei pentru resturi de ţigări sau gunoaie aruncate pe jos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cresc amenzile pentru persoanele care aruncă resturi de ţigări sau gunoaie pe jos atunci când participă la un eveniment public, fie acesta concert, festival sau demonstraţie. Acestea riscă sancţionarea cu amenzi de câteva mii de lei, potrivit unui proiect de act normativ ce vizează modificarea Legii picnicului şi care se află în dezbatere publică la Ministerul Mediului.

Propunerea legislativă vine după semnalul de alarmă tras de organizaţiile de mediu privind efectele nocive ale resturilor de ţigară asupra sănătăţii şi mediului în contextul în care, în România, aproape 3 milioane chiştoace sunt aruncate pe jos, anual.

   

Concret, cei care vor arunca gunoaie sau mucuri de ţigări pe jos, în zona de desfăşurare a unui eveniment sau în împrejurimi, vor risca amenzi cuprinse între 500 şi 3.000 de lei. Mucurile de ţigară sunt considerate în prezent cel mai aruncat gunoi produs din lume, estimându-se recent că, la nivel mondial, 767 milioane de kilograme sau aproximativ 4,5 trilioane de mucuri sunt aruncate pe jos în fiecare an. Efectele nocive ale resturilor de ţigară asupra mediului se fac din ce în ce mai resimţite. Potrivit unui studiu realizat recent, chiştoacele sunt cele mai întâlnite deşeuri produse de către oameni şi reprezintă 35% din cantitatea de deşeuri colectată de pe străzi, alei şi parcuri. Alte gunoaie des aruncate pe jos sunt guma de mestecat, şerveţele, resturi şacoşe, ambalaje de la pachete ţigări, doze de aluminiu şi pahare din plastic.  

Resturile de ţigară, nocive pentru om şi natură 

 

În România, în fiecare an, sunt aruncate în mediul înconjurător circa 2,9 miliarde de mucuri de ţigară. Acestea sunt extrem de nocive întrucât sunt constituite din fibre artificiale de acetat de celuloză care nu sunt biodegradabile. Deoarece au o durată de 5-20 de ani în natură, sunt nocive pentru animale şi afectează extrem apa şi solul. În plus, sunt periculoase pentru sănătatea omului, întrucât fragmentele din fibre pot fi inhalate, ele fiind găsite în plămânii persoanelor suferind de cancer pulmonar. Spre exemplu, cantitatea de nicotină din 200 de mucuri de ţigară este suficientă pentru a omorî o fiinţă umană.  La fel de grav este că din canalele de scurgere ale apelor pluviale, chiştoacele ajung în final în mări şi oceane, reprezentând 40% din deşeurile din Marea Mediterană.  

„Din păcate, majoritatea fumătorilor aruncă pe jos resturile de ţigară cu uşurinţă, fie din obişnuinţă, fie le consideră nişte deşeuri prea mici pentru a afecta mediul înconjurător. Puţini cunosc însă faptul că aceste resturi conţin plastic şi substanţe toxice foarte nocive pentru mediu, care se degradează foarte greu sau mai rău, ajung să fie ingerate de animale. Proiectul de lege este binevenit, însă avem foarte multe legi similare şi nu observăm o amelioare a acestei probleme. Legi există dar se dau prea puţine amenzi”, a spus activista de mediu, Adriana Gheorghe. 

Evenimente culturale care respectă mediul

România ar putea avea începând cu 2020, festivaluri şi evenimente publice ecologice, în care colectarea separată a deşeurilor să fie un segment obligatoriu şi prioritar pentru organizatori.  Proiectul de modificare a Legii Picnicului urmăreşte prevenirea şi reducerea cantităţii de deşeuri generate în cadrul evenimentelor şi reuniunilor publice, cum ar fi concertele, festivalurile, serbările, zilele oraşelor/comunelor, manifestaţiile politice sau religioase, a anunţat acum două zile organizaţia ecologistă „Act for Tomorrow”.

Concret, propunerile privesc asigurarea infrastructurii necesare colectării separate a deşeurilor pe minim trei fracţii - reciclabile, nereciclabile şi biodegradabile, precum şi cu toalete ecologice; asigurarea marcării punctelor pentru colectarea separată a deşeurilor şi afişarea regulilor privind colectarea separată, cu exemplificarea tipurilor de deşeuri; asigurarea igienizării şi salubrizarii locului de desfăşurare a evenimentului; asigurarea că produsele alimentare şi băuturile comercializate sau oferite gratuit la locul de desfăşurare a evenimentului sunt ambalate în ambalaje reutilizabile sau biodegradabile; furnizarea participanţilor informaţii specifice privind sistemul de colectare separată pus la dispoziţie şi a condiţiilor care trebuie îndeplinite pentru colectarea corectă a deşeurilor produse. 

Pentru a se aplica, proiectul de act normativ are nevoie de aprobarea Guvernului şi a Parlamentului. 

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein