Alexandru Rafila: Dacă toată lumea se testează, dar nu se vaccinează, ne întoarcem la restricţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Calin

Profesorul Alexandru Rafila atrage atenţia asupra faptului că numărul persoanelor care se vaccinează în această perioadă cu prima doză de ser anti-COVID este mai mic decât cel al persoanelor care primesc doza de rapel, fapt ce va duce la o diminuare a ritmului vaccinării în următoarele săptămâni, cu consecinţa că „diversele ţinte nu vor fi atinse”.

„Dacă reuşim în campania de vaccinare, atunci avem o şansă – şi cred că ăsta ar trebui să fie un mesaj foarte puternic – să nu ne întoarcem la restricţii. Ce observăm pe plan naţional, sigur, creşte numărul de persoane vaccinate, nu e momentul însă să ne bucurăm, pentru că, dacă o să vă uitaţi, din păcate, numărul de persoane care se vaccinează cu prima doză este inferior numărului de persoane care se vaccinează cu cea de-a doua doză şi lucrul ăsta trebuie echilibrat, pentru că dorinţa de a veni la vaccinare, în mod evident este legată de administrarea primei doze de vaccin. Altfel, o să scadă ritmul vaccinării în următoarele săptămâni şi diversele ţinte nu vor fi atinse”, a afirmat Alexandru Rafila duminică, într-o  conferinţă de presă la Târgu MUreş.

El a arătat că în momentul de faţă „sunt semne îmbucurătoare”, însă a evidenţiat că „experienţa” României şi a altor state europene arată că  trebuie menţinute unele măsuri de precauţie şi că trebuie mobilizaţi oamenii la vaccinare. 

„Vaccinarea nu trebuie să fie obligatorie, mesajul ăsta trebuie să fie foarte clar, discriminarea nu trebuie să fie prezentă, trebuie să oferi oamenilor alternative, cei care încă nu s-au hotărât, să se vaccineze, dar trebuie să existe şi accesul la o informaţie credibilă şi din cauza asta cred că rolul profesioniştilor este esenţial, încât oamenii să vină la vaccinare şi să se gândească că reluarea activităţilor sociale, economice normal depinde de succesul acestei campanii de vaccinare”, a adăugat Alexandru Rafila. 

El a vorbit şi despre testele antigen rapide, arătând că acestea pot fi „o bună alternativă” pentru organizarea unor evenimente, însă consideră că ar fi o greşeală ca vaccinarea să fie înlocuită de utilizarea acestor teste.  

„Nu descurajăm vaccinarea pentru că avem o alternativă legată de testare. Asta este cea mai mare greşeală, pentru că trebuie să te testezi tot timpul, pe de o parte, şi pentru că nu oferi o perspectivă de sănătate publică de ridicare permanentă a restricţiilor, pentru că dacă toată lumea se testează şi nimeni nu se vaccinează o să ne reîntoarcem la restricţii şi lucrul ăsta trebuie să-l înţelegem, asta e realitatea. Lucrul ăsta se poate întâmpla şi nu ar trebui să ne întoarcem la situaţia anterioară”, a mai afirmat Rafila.

Acesta consideră că este nevoie de o campanie de informare a părinţilor cu privire la vaccinarea copiilor cu vârste de peste 12 ani, el arătând că din datele pe care le are „eficacitatea este chiar mai mare la copii decât la populaţia adultă şi este bine ca aceste lucruri să fie cunoscute de către părinţi”.

În ceea ce priveşte efectele care ar putea apărea în urma ridicării unor restricţii la nivel naţional, Rafila a afirmat că există riscul ca unii să considere că riscul de îmbolnăvire a trecut şi că nu mai e cazul să se vaccineze, el arătând că „sustenabilitatea ridicării restricţiilor este condiţionată de succesul campaniei de vaccinare”. Rafila a atras atenţia şi asupra faptului că definirea spaţiilor aglomerate este „relativă” şi că e nevoie de „educarea populaţiei, el arătând că un spaţiu aglomerat este un loc în care nu se poate menţine distanţa de un metru şi jumătate între două persoane.

Mai multe pentru tine:
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG