Alex Găvan pleacă într-o expediţie la 8.091m, pe cel mai periculos munte din lume: „Annapurna însăşi trebuie să ne permită accesul în lumea sa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alex Găvan a plecat într-o nouă expediţie

Alpinistul Alex Găvan a pornit într-o nouă expediţie în munţii Himalaya, pentru a escalada vârful Annapurna I la 8.091 de metri, din Nepal. Găvan îl are ca partener în această expediţie pe unul dintre prietenii săi cei mai buni, un alpinist cu multă experienţa la altitudine, având în palmares mai multe vârfuri de peste 8.000 de metri şi cu care a mai făcut echipă şi cu alte ocazii.

Ca de fiecare dată, ascensiunea urmează să se realizeze fără oxigen suplimentar şi fără porteri de altitudine. Cei doi vor colabora şi cu alte echipe care se vor mai afla pe munte în aceeaşi perioadă.

Deşi al zecelea ca înălţime, Annapurna este considerat cel mai periculos munte din lume. Până în anii '90, rata de fatalitate era de 66%. Din 3 iunie 1950, când Annapurna 1 a fost urcat pentru prima dată, de către francezii Maurice Herzog şi Louis Lachenal, şi până în toamna lui 2013, pentru un total de 211 de alpinişti care au urcat vârful (cu sau fără oxigen suplimentar), 69 de oameni şi-au pierdut viaţa (încercând să ajungă pe vârf, reuşind să ajungă pe vârf sau la întoarcerea de pe vârf).

„Nu există nicio rută rezonabil de sigură către vârful Annapurna, pericolul avalanşelor sau al căderilor de seracuri fiind tot timpul prezent. Vom face ascensiunea pe partea nordică a muntelui şi, cel mai probabil, la fel ca în expediţia de pe Shishapangma, din 2013, vom alege o linie de ascensiune care va combina părţi din mai multe rute. În orice caz, nu suntem aici ca să riscăm, ci ca să administram riscul, ceea ce este o abordare total diferită. Îmi doresc enorm să urc pe Annapurna şi voi face tot ce este cu putinţă să transform acest vis în realitate, dar nu cu orice preţ. Siguranţa echipei este mereu pe primul loc. Iar dincolo de asta, Annapurna însăşi trebuie să ne permită accesul în lumea sa, o lume a atât de diferită de a noastră, a oamenilor“, a declarat Alex Găvan. 

„Nu muntele este periculos în sine, ci noi, oamenii, prin acţiunile noastre, îl facem să fie aşa. Mă înclin în faţa Annapurnei şi îi cer bunavoinţă, nu pentru a o cuceri, căci acest lucru nu este niciodată posibil, oricare ar fi muntele, ci pentru a îmi spori sufletul.” (Alex Găvan)

Expediţia a început pe 26 februarie 2016 şi va dura aproximativ 60 de zile. Ascensiunea finală a vârfului de 8.091 de metri este planificată în jurul datei de 15 aprilie, după finalizarea perioadei de aclimatizare. Tabara de bază va fi stabilită la 4.300m altitudine, pe gheţarul Annapurna Nord. Între aceasta şi vârf se vor mai stabili încă patru tabere intermediare, la: 5.100m, 5.500m, 6.300m şi 7.300m. După finalizarea perioadei de aclimatizare, din tabara 4, de la 7.300m, se va pleca în ascensiunea finală a vârfului. Analizând expediţiile care au avut succes în ultimii ani, Alex Găvan şi partenerul său au ales să decaleze proiectul cu o lună înainte de startul sezonului normal de ascensiuni. Motivul are legatură, în parte, cu încălzirea globală care face ca cu cât înaintăm în primavară, ascensiunea pe faţa nordică a muntelui Annapurna să devină o adevarată ruletă rusească. Pentru a reduce timpul petrecut pe Annapurna, Găvan şi partenerul său şi-au început deja perioada de aclimatizare, în valea Khumbu, unde vor urca vărful Imja Tse, de 6.189m, din zona Everestului.

Aceasta este prima expediţie la mare altitudine organizată de Alex Găvan, după cutremurul devastator din aprilie 2015, care l-a surprins în Tabăra de Bază de pe Lhotse/Everest.

Expediţia va putea fi urmărită pe conturile oficiale de social media şi pe site-ul oficial, www.alexgavan.ro., pe pagina de Facebook, pe contul său de Twitter şi de Instagram.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne