ALERTĂ METEO Ninsori, ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului începând de sâmbătă seara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În nordul Moldovei se anunţă ninsori                                                      FOTO: facebook/ Victor Ciobanu

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două informări meteorologice valabile de sâmbătă, ora 13.00, până duminică, ora 23.00. Sunt anunţate ninsori şi intensificări ale vântului în nordul Moldovei şi la munte, precum şi ploi însemnate cantitativ în sud-estul ţării.

Sâmbătă, între 13.00 şi 18.00, ANM a anunţat că în nordul Moldovei şi la munte, vor predomina ninsorile, iar vântul se va înteţi, în special pe creste, unde rafalele vor ajunge până la 75 km/h. 

Intensificări ale vântului vor avea loc şi în restul Moldovei, Dobrogea şi Bărăgan, cu viteze de 45-55 km/h, iar pe litoral de 55 până la 65 km/h. 

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în Dobrogea şi jumătatea estică a Munteniei va ploua, cantităţile de apă depăşind local 20...25 l/mp şi izolat 35 l/mp. Duminică, aria precipitaţiilor se va extinde treptat dinspre sud-vestul teritoriului şi va cuprinde majoritatea regiunilor. 

Conform ANM, în Banat, Crişana, Maramureş, nordul Moldovei şi local în Transilvania şi la munte vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent îndeosebi în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi în masivele vestice ale Carpaţilor Meridionali. Izolat se va semnala polei.

Duminică, vântul va avea intensificări temporare în sud, cu viteze de 50 până la 55 km/h, în zonele montane, în special pe creste, rafalele ajungând la 60...70 km/h, viscolind. 

Pe parcursul nopţii de duminică spre luni (3/4 decembrie), precum si în timpul zilei de luni (4 decembrie), local şi temporar vor fi intensificări ale vântului, mai ales la munte, unde rafalele vor depăşi 60...70 km/h, iar pe creste 80...90 km/h, spulberând zăpada.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete