ALERTĂ METEO Capitala sub Cod portocaliu de ploi şi vijelii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii au emis un Cod portocaliu de ploi şi vijelii pentru Bucureşti. Sunt aşteptate ploi, grindină şi descărcări electrice.

Codul portocaliu este valabil de la ora 15.10 până la 16.30. Mai afectată va fi zona de vest a Capitalei. 

De altfel, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis dimineaţă un Cod portocaliu şi Cod galben de ploi şi grindină, pentru aproape toate judeţele din ţară. 

„Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...50 l/mp”, atrăgeau ieri atenţia meteorologii. Avertizarea este valabilă până joi la ora 10.00.

Nici în Capitală nu o să fie mai bine. Până joi noapte sunt aşteptate şi aici ploi, descărcări electrice şi vânt. Potrivit ANM, în următoarele zile, temperaturile maxime vor fi de 25-28 de grade Celsius.

„Vremea va fi instabilă şi în cursul zilei de miercuri, când vor fi intervale cu averse, descărcări electrice şi vânt. Temperatura maximă va fi de 25 de grade, iar cea minimă de 15. Joi, cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara, când vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 27-28 de grade, iar cea minimă de 14-16 grade”, mai arată specialiştii. 

Prăpăd în ţară: Peste 100 de localităţi, sub ape

Toate în condiţiile în care peste o sută de localităţi din 24 de judeţe au fost deja afectate de inundaţii în ultimele ore. 171 de persoane fuseseră evacuate preventiv, dimineaţă, iar apa a intrat în 250 de locuinţe şi 440 de curţi. 

Potrivit reprezentanţilor IGSU, pompierii intervin pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor neîntrerupt de cinci zile. „Intervenţiile pompierilor pentru evacuarea apei s-au derulat cu dificultate din cauza nivelului crescut al apei şi al volumului mare de aluviuni aduse de viituri. Salvatorii au acţionat cu motopompe pentru scoaterea apei acumulate în 253 locuinţe, 37 de subsoluri şi 440 de curţi, cât şi pentru a facilita scurgerea apei din gospodării, prin acţiuni de decolmatare a şanţurilor, rigolelor şi podeţelor”, anunţă IGSU.

Pompierii intervin  în judeţele Giurgiu, Galaţi, Ilfov şi Vrancea, în timp ce în Prahova continuau căutările celui de-al patrulea copil luat de viitură vineri. 

Potrivit salvatorilor, o situaţie deosebită se înregistrează în judeţul Galaţi, în localitatea Corod, unde 165 de persoane au fost evacuate preventiv având în vedere creşterea nivelului apei pe pârâul Corozel. În acelaşi timp echipajele ISU împreună cu autorităţile locale acţionează pentru supraînălţarea digului de protecţie cu saci de nisip. Din cauza inundaţiilor, circulaţia rutieră este în continuare afectată pe trei drumuri naţionale (DN 73D/Argeş, DN 6/Teleorman şi DN 2/Vrancea), două drumuri judeţene (DJ 704A/Alba şi DJ 503/Teleorman) şi un drum comunal (DC 94/Buzău).

„În contextul creşterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetăţeni să nu traverseze râurile prin apă şi să nu se apropie de malurile acestora. Informaţii despre persoane care se află în pericol sau au rămas izolate vor fi imediat anunţate prin numărul unic de urgenţă 112”, recomandă reprezentanţii IGSU.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume