Ah, regulile astea!

De câte ori vi s-a întâmplat ca, atunci când opriţi la semnul "crucii Sfântului Andrei", ce marchează trecerea peste o cale ferată neprevăzută cu bariere sau lămpi de semnalizare, chiar

De câte ori vi s-a întâmplat ca, atunci când opriţi la semnul "crucii Sfântului Andrei", ce marchează trecerea peste o cale ferată neprevăzută cu bariere sau lămpi de semnalizare, chiar să vedeţi că vine trenul? Multor şoferi li s-a întâmplat, poate, o dată sau de două ori.

Iar unui număr suficient de mare nici nu li s-a întâmplat vreodată. Liniile erau mereu pustii. Cu toate acestea, procedura de a opri maşina pentru a te asigura se cere respectată de fiecare dată. Asta, dacă nu vrei să te laşi la mâna hazardului. Sau dacă nu ţii să joci viaţa ta şi a pasagerilor la ruleta rusească - aşa cum se pare că a făcut şoferul autocarului implicat în teribilul accident de duminică.

O simplă procedură respectată ar fi salvat vieţi şi ar fi garantat aducerea călătorilor, întregi, acasă. Tot respectarea unor simple reguli ar fi putut evita şi tragedia de acum mai bine de două săptămâni, de pe Autostrada Soarelui. Regula de a nu incendia miriştea în apropierea autostrăzii. Regula de a reduce viteza şi de a pune semnalul de avarie imediat ce a scăzut vizibilitatea.

Regula de a opri urgent circulaţia şi de a-i avertiza pe şoferii care vin din urmă. Pe autostradă, din cauza vitezelor mari, orice mic eveniment are consecinţe incomparabil mai grave decât pe o şosea obişnuită. De aceea autostrăzile din vestul Europei sunt prevăzute cu nenumărate panouri electronice de avertizare. Plus posturile de radio speciale care îi ţin pe şoferi la curent cu incidentele din trafic, cu ambuteiajele, cu starea vremii.

Toate acestea pot părea mofturi românului nostru obişnuit cu principiul "merge şi-aşa". În realitate, sunt proceduri menite să salveze vieţi. Ar trebui să ne gândim la aceste exemple atunci când ni se pare că procedurile ne scot din sărite, că rutina ne omoară. Venim din comunism cu ideea încrustată adânc în creiere, potrivit căreia regulile trebuie încălcate sau ocolite, fiind făcute împotriva oamenilor.

Şi nu ne debarasăm de ea nici atunci când este vorba de simple proceduri menite să ne apere. Ne asumăm riscuri şi ne dăm teribili crezând că astfel păcălim pe nu-ştiu-cine, că suntem şmecheri sau, vezi-Doamne, inventivi. Nu suntem! Viaţa civilizată pe care ne-o dorim, acea stare de normalitate, de linişte şi de siguranţă pe care o simţim în vestul Europei - şi care ne părăseşte în clipa în care am călcat din nou în România - nu vine din cer.

Ci se păstrează cu proceduri, cu legi, cu instituţii. Şi mai ales cu oameni dispuşi să le respecte. În definitiv, respectarea regulilor înseamnă respect pentru ceilalţi. Iar acesta este primul semn de civilizaţie. Restul, vine după. Eventual.