Agresiunea cea de toate zilele

Suntem bombardaţi din toate direcţiile cu mesaje violente Si dacă, dincolo de carenţele educaţionale şi culturale, dincolo de întârzierea noastră istorică şi de veşnica justificare

Suntem bombardaţi din toate direcţiile cu mesaje violente

Si dacă, dincolo de carenţele educaţionale şi culturale, dincolo de întârzierea noastră istorică şi de veşnica justificare a sărăciei, violenţa vine şi din aerul pe care-l respirăm în această ţară? De fapt, suntem bombardaţi în permanenţă, din toate direcţiile, cu mesaje şi gesturi violente. O mie şi unu de stimuli, zi de zi, oră de oră, minut de minut.

Violenţă în mesajele politicienilor. Dezbatere înlocuită de ceartă şi de ameninţări. La noi nu se confruntă argumente şi viziuni diferite pentru binele comun. La noi câştigă cel care "i-o zice" mai tare celui din faţa lui. Cel care se dovedeşte capabil să se dopeze cu o doză mai mare de tupeu şi să lase o încărcătură mai mare de ruşine şi bună creştere la uşa studioului de talk-show. Strada este, la rândul ei, agresivă. Maşini puternice parcate ostentativ pe trotuare, biciclişti cu frica-n sân, claxoane, înjurături, panouri publicitare în culori agresive, electrice, curse cu ghionturi pentru ocuparea scaunelor libere din autobuze, "mă", "bă", "fă".

Mass-media abundă de mesaje agresive. Personajele care cultivă violenţa câştigă cel mai adesea prim-planul în detrimentul celor care transmit mesaje de echilibru, care au îndoieli. N-avem nevoie de întrebări. Suntem avizi de certitudini exprimate, cum altfel, decât violent. Forumurile publicaţiilor sunt inundate de postări care în orice societate normală ar produce groază: atacuri grosolane la persoană, îndemnuri la răscoală, la crime şi la pogromuri. Multe din clipurile publicitare rulate obsesiv pe micile noastre ecrane stimulează comportamentul macho sau agresiv în mesaje ascunse adesea sub perdeaua umorului. Şi, pentru ca nu cumva generaţia următoare să crească altfel, copiii urmăresc desene animate violente, ucid duşmani virtuali pe calculator şi se bat ca-n K1 - luptele pe care taţii le urmăresc cu nesaţ în fiece seară de weekend. Nu-i de mirare că România este probabil singura ţară din Europa în care până şi bodyguarzii sunt vedete.

Înţelegem mai bine ce atmosferă murdară respirăm de-abia atunci când ieşim pentru câteva zile din această ţară nebună. Pentru început, parcă ne lipseşte ceva - rezultatul reducerii drastice a stimulilor, dar ne obişnuim repede cu noua situaţie, de fapt, cea normală. Şocul revenirii este pe măsură, dar iarăşi puterea obişnuinţei ne ajută să supravieţuim agresiunii publice. Doar că unii dintre noi nu mai rezistă presiunii şi cedează. Atunci, pornim campanii anti-violenţă.

Campanii care nu vor rezolva mare lucru dacă nu înţelegem că problema vine din felul în care înţelegem să ne gestionăm fiecare propria viaţă.