Adopţiile internaţionale au fost reluate şi pentru Statele Unite. Două familii mixte au înfiat trei copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adopţiile internaţionale au fost reluate şi pentru Statele Unite ale Americii. Două familii mixte, în care unul dintre părinţi este român, au adoptat trei copii de 5, 6, respectiv 4 ani.

Oficiul Român pentru Adopţii a precizat că adopţiile internaţionale pentru cetăţeni români stabiliţi în străinătate au fost redeschise pe 7 aprilie 2012, când au intrat în vigoare modificările aduse Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, precizează Mediafax.

Primele adopţii către Statele Unite ale Americii au fost încuviinţate în ultima lună. Una dintre familii a adoptat o fată de şase ani şi o lună, procedura adopţiei durând un an şi trei luni din momentul depunerii dosarului.

Cea de-a doua familie din Statele Unite au înfiat doi fraţi de etnie romă care au cinci ani şi zece luni, respectiv patru ani, şi care prezintă întârzieri în dezvoltare şi retard mintal uşor. În acest caz, procedura adopţiei a durat aproape 11 luni.

De la intrarea în vigoare a noilor prevederi legale în domeniul adopţiei, au fost înregistrate 58 de cereri de adopţie internaţională, însă doar 38 de dosare sunt complete.

Cele mai multe solicitări au fost primite din Canada (16), doar 11 fiind complete, Italia (13, din care 11 complete), Franţa (10, din care cinci complete), SUA (cinci, din care trei complete), Spania (cinci, doar două complete), Germania (cinci, din care patru complete).

Alte două cereri au fost făcute din Suedia (una completă) şi câte una din Austria şi Norvegia.

Până în prezent, instanţele judecătoreşti competente au încuviinţat 11 cereri de adopţie internaţională pentru 12 copii.

Cei mai mulţi copii români adoptaţi în străinătate au ajuns în Italia (şase), SUA (trei), Canada (doi), Spania (unu) şi au vârste cuprinse între patru şi 12 ani.

Dintre copiii pentru care s-a încuviinţat cererea de adopţie internaţională, trei au fost adoptaţi de către o rudă până la gradul IV inclusiv, doi fraţi au fost adoptaţi de o familie, unul este încadrat în grad de handicap mediu, iar patru au întârzieri în dezvoltare. Majoritatea copiilor adoptaţi sunt de etnie romă.

Oficiul Român pentru Adopţii mai precizează că, în prezent, sunt în etapa potrivirii cu familii care au depus cerere de adopţie internaţională alţi şase copii: câte doi în Italia şi Germania şi câte unul în Canada şi Suedia.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Doliu la Curtea Spaniei. Chiar înainte de Crăciun, Regina Sofia e complet neconsolată
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie