Adolescenţii cu vârsta între 12 şi 17 ani se vor putea vaccina împotriva COVID şi cu serul Moderna

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinul anti-COVID produs de compania Moderna are o eficienţă de 96% în cazul adolescenţilor cu vârsta între 12 şi 17 ani. FOTO Shutterstock

Platforma de programare dezvoltată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale permite, începând de luni, înscrierea la vaccinare a tinerilor cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, pentru imunizarea împotriva COVID-19, cu vaccinul produs de compania Moderna.

Vaccinarea este gratuită şi voluntară, iar pentru facilitarea procesului de vaccinare se pot descărca de pe site-ul ROVACCINARE atât chestionarul de triaj, cât şi formularul de consimţământ informat prin care îşi exprimă acordul în acest sens.

Înscrierea la programare a minorilor în platforma electronică se va putea realiza prin intermediul conturilor părinţilor, tutorilor sau ale aparţinătorilor legali. De asemenea vaccinarea copiilor se poate realiza fără o programare prealabilă în platformă, prin prezentarea directă în centrele de vaccinare, la cabinetele medicilor de familie, unde se administrează acest tip de vaccin, sau la evenimentele de tip maraton, drive-trough organizate la nivel naţional.

Documentul poate fi semnat de către unul dintre părinţi, de tutorele sau reprezentantul legal, iar în centrul de vaccinare, adulţii vor prezenta actele de identitate valabile care să ateste calitatea acestora (CI, paşaport, pentru adulţi şi certificatul de naştere, în cazul celor care nu au împlinit 14 ani).

Campania de imunizare  a adolescenţilor cu serul Moderna

Campania de imunizare în rândul adolescenţilor vine după ce Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat, luni, 24 iulie, acordarea extinderii indicaţiei vaccinului Moderna împotriva COVID-19 pentru categoria de vârstă 12-17 ani. Schema de vaccinare recomandată constă în administrarea a două doze, la un interval de 28 de zile, conform RCP.

Este al doilea vaccin autorizat la această categorie de vârstă după vaccinul Pfizer, autorizat la finalul lunii mai şi folosit în România, pentru imunizarea adolescenţilor, de la începutul lunii iunie.

Protecţia oferită de cele două vaccinuri în faţa infectării cu coronavirus este însă similară - peste 90%.

Vaccinul anti-COVID produs de compania Moderna are o eficienţă de 96% în cazul adolescenţilor cu vârsta între 12 şi 17 ani, au arătat rezultatele unor studii clinice, prezentate de companie la începutul lunii mai.
Vaccinul „a fost, în general, bine tolerat, fără a fi identificate până acum probleme serioase de siguranţă", arătau atunci reprezentanţii companiei.

Cele mai frecvente efecte secundare în cadrul studiilor clinice pe adolescenţi efectuate de companie au fost similare cu cele observate la adulţi: durere la locul injectării, cefalee, oboseală, dureri musculare, frisoane.

Moderna a început, de asemenea, în luna martie, studii clinice privind administrarea vaccinului său anti-COVID-19 şi la copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 11 ani.

Mai multe pentru tine:
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
George Simion acuză Chișinăul că a eliminat partidele unioniste din alegeri. „Maia Sandu a cam curățat tot”
Inelul de oțel. Funeraliile lui Charlie Kirk, sub cel mai înalt nivel de securitate din SUA: Serviciile secrete mobilizează „toate resursele”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cum i-au „prins“ angajaţii Societăţii Române de Radiodifuziune pe asasinii premierului Armand Călinescu
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla