Adevărul despre România: doi români din trei dau şpagă la doctor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru că deficitul de doctori este mare, medicii români lucrează şi câte 24 de ore  FOTO Adevărul

Românii sunt nemulţumiţi de sistemul românesc de sănătate, însă apreciază medicii români. Aşa arată barometrul din această lună, realizat de INSCOP, la comanda ziarului „Adevărul“.

Dacă cei mai mulţi români (60%) se declară nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de sistemul de sănătate din România, există un procent de 34,6% care consideră că acesta funcţionează cum trebuie.Participanţii la sondaj au însă o părere foarte bună despre medicii din România: 64% din ei consideră că medicii sunt bine pregătiţi, iar peste 70% spun că au întâlnit medici români care îşi fac datoria cu seriozitate.

Totodată, 73,5% din participanţii la studiu au apreciat că medicii din România sunt prost plătiţi. 58,7% din respondenţi consideră chiar că acesta este principalul motiv pentru care cadrele medicale aleg să plece din România, iar aproape 20% din români cred că medicii pleacă din cauza condiţiilor din spitale, pe care aproape 87% din respondenţi le-au apreciat ca fiind proaste.

44,3% din respondenţi, nemulţumiţi de sistem

Peste 60% din români spun că au dat bani sau cadouri medicilor. Dintre aceştia, 66,6% au ales să recompenseze din propria iniţiativă cadrele medicale, în timp ce 31,4% din cei care au dat şpagă spun că li s-a cerut. Peste 57% dinparticipanţii la studiu consideră că trebuie să dea bani medicului pentru a beneficia de un tratament de calitate, în timp ce 42% din români cred că pot beneficia de un tratament de calitate chiar dacă nu dau bani la medic.

Românii se împart în tabere aproape egale când vine vorba despre corupţia din sistemul public de sănătate din România. Astfel, 49,4% din aceştia consideră că sistemul nostru de sănătate este printre cele mai grav afectate de corupţie, în timp ce puţin peste 50% cred că sistemul este la fel de corupt ca şi cele din alte state.

În plus, puţin peste jumătate dintre români (54,2%) consideră că spitalele nu au dotări şi medicamente suficiente pentru că nu sunt bani, iar 45,8% spun că aceste dotări lipsesc pentru că se fură. Cu toate acestea, aproape 90% dintre participanţii la studiu au căzut de acord că spitalele au sarcina de a asigura medicamente compensate.

Luând, totuşi, în calcul faptul că majoritatea românilor apreciază că au o stare de sănătate bună constatăm că nemulţumirile aparţin celor care, din cauza sănătăţii fragile, intră periodic în contact cu sistemul medical.

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul