Academicianul Răzvan Theodorescu va fi înmormântat, miercuri, la Bellu, cu onoruri militare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Academicianul Răzvan Theodorescu va fi înmormântat, miercuri, cu onoruri militare, în Parcela academicienilor de la Cimitirul Bellu. Ceremonia va începe la ora 12,00, a anunţat Academia Română.

Foto Mediafax

Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române în perioada 2018 - 2023, a murit, luni, la vârsta de 83 de ani.

Marţi, sicriul cu trupul neînsufleţit a fost depus la Clubul Academicienilor, după care a fost aşezat în Capela mare a Cimitirului Bellu Ortodox.

Potrivit Academiei Române, Răzvan Theodorescu a fost o personalitate de excepţie a culturii române contemporane, cu vocaţie enciclopedică, reputat istoric al culturii.

Specialist în istoria artei, artă şi civilizaţie românească, creştinism şi spiritualitate balcanică, Răzvan Theodorescu a coordonat activitatea Secţiei de arte, arhitectură şi audiovizual a Academiei Române, în calitate de preşedinte, timp de 10 ani.

Doctor în istorie la Universitatea din Bucureşti, cu un studiu despre elemente culturale bizantine, balcanice şi occidentale la începuturile culturii medievale româneşti, şi-a început cariera ştiinţifică în anul 1963, la Institutul de Istoria Artei, unde a fost cercetător şi director adjunct ştiinţific.

În 1987 a devenit conferenţiar asociat la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu", astăzi Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, unde din 1990 a activat ca profesor, susţinând cursuri de artă medievală europeană, tipologia artei sud-est europene, caracteristicile Orientului creştin şi istoria civilizaţiei bizantine.

Tot în anul 1990 a fost ales rector al Universităţii Naţionale de Arte. Activitatea sa didactică a însemnat şi colaborări cu Universitatea Media, Universitatea "Spiru Haret" din Bucureşti, Universitatea "Apollonia" din Iaşi, Universitatea "Danubius" din Galaţi.

În anul 1993 devine membru al Academiei Române.

Profesor invitat la Centrul Superior de Studii Medievale din Poitiers, de numele lui Răzvan Theodorescu se leagă înfiinţarea primei catedre umaniste UNESCO din România.

Bogata sa operă s-a axat pe studiul artei vechi româneşti şi al artei medievale europene, pe analiza comparativă a strategiilor geopolitice din spaţiul Europei, pe studiul mentalităţilor şi pe cercetarea unor domenii de nişă din care au rezultat teoria "coridoarelor culturale", teoria tipologiei ctitorilor, expunerea momentum princeps pentru începuturile artei europene, dar şi teoria mentalităţii tranzacţionale a poporului român, pe care a expus-o în discursul de recepţie la Academia Română.

A realizat, vreme de peste trei decenii, articole pentru celebra emisiune "Teleenciclopedia", transmisă de Televiziunea publică, pe care o considera una dintre realizările sale importante la nivel public.

Profesorul Răzvan Theodorescu a contribuit la organizarea unor instituţii şi a unor structuri guvernamentale: preşedinte al Radioteleviziunii Române (1990 - 1992), membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (1992 - 2000), preşedinte al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice (1993 - 1995), ministru al Culturii şi Cultelor (2000 - 2004) şi Ambasador Naţional al Programului ONU "Alianţa Civilizaţiilor" începând cu anul 2009.

În calitate de secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene (1994 - 2023), a sprijinit numeroase proiecte de cercetare interdisciplinară.

Laureat al Premiului "Nicolae Bălcescu" al Academiei Române şi al Premiului "Gottfried von Herder", conferit de Universitatea din Viena, academicianul Răzvan Theodorescu a fost ales în anul 1998 membru al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere.

A fost distins cu Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Mare Ofiţer de către Preşedinţia României şi cu Ordinul Artelor şi Literelor al Republicii Franceze, în grad de Comandor, ca o recunoaştere a incontestabilei sale contribuţii la promovarea culturii româneşti şi europene.

Mai multe pentru tine:
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cel mai dureros zvon despre Kate și William reapare. Cuplul regal trece prin „provocări” înainte de a 15-a aniversare a nunții
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG