Academia Română, o frână pentru modernizarea Educaţiei
0Rezultatele testelor PISA au scos la iveală, ca o hârtie de turnesol, falii adânci între concepţiile despre scopul ultim al şcolii prezente în societatea românească, iar întâiul for al culturii române nu a pierdut ocazia aruncării perspectivei sale paliative în dezbatere: prezervarea unui model clasic de educaţie, rupt şi de contextul social al rezultatelor educaţionale, dar şi de constrângerile formării profesionale
Presiunea în direcţia reducerii ponderii teoriei în favoarea deprinderilor practice prezintă „un grad mare de periculozitate”, este de părere Academia Română atunci când vine vorba despre soluţiile ce ar trebui abordate în şcoala românească după dezastrul de la testele PISA. Asta pentru că deprinderile practice nu pot exista într-un vid teoretic, atrag atenţia academicienii care subliniază că privesc cu îngrijorare presiunile care urmăresc încolţirea tot mai accentuată a disciplinelor umaniste şi sociale de un tăvălug care vede în şcoală doar o rampă către piaţa muncii. De aceea, ei vin şi cu soluţii pentru probleme scoase în evidenţă de testele PISA, dar toate implică cel puţin marginal cultivarea identităţii naţionale şi afirmarea, mai întâi de orice preocupări strict practice, a moştenirii istorice. „Diminuarea studiului istoriei înseamnă condamnarea noastră la ignoranţă şi izolare (pe de o parte, va creşte în societate ponderea dacopaţilor, autohtoniştilor şi tradiţionaliştilor, iar pe de alta, a mondialiştilor şi detractorilor care exhibă nimicnicia poporului român, condamnat – după opinia lor – să rămână la coada lumii”, arată academicienii care solicită ministrului Educaţiei să reintroducă limba latină ca probă opţională la Bacalaureat.
„Academia Română nu pare să înţeleagă distincţia între educaţie şi formare profesională. Mai mult, se opun apariţiei unor noi discipline. Educaţia în România a rămas în urmă şi nu mai răspunde societăţii – adică nu mai ţine cont de explozia tehnologică, de efectele globalizării şi mobilităţii. Domnii academicieni care se bucură de o vârstă importantă nu prea înţeleg că şcoala trebuie să evolueze şi ea odată cu societatea în care trăim, iar cu latina e discuţie lungă - sunt elevi cu o înclinaţie către o cultură filosofică, fără îndoială, aceşti copii sunt, totuşi, foarte puţini”, este de părere profesorul Ştefan Vlaston.
PALIATIVELE ARUNCATE DE ACADEMIA ROMÂNĂ
Nu doar că insistenţele Academiei Române par să ignore complet imperativele formării profesionale dincolo de idealul unui om universal educat, dar soluţiile propuse par mai degrabă paliative pentru a căror formulare nu s-a făcut niciun efort de înţelegere a dinamicilor profunde din spatele unor rezultate educaţionale tot mai slabe.
„Nu e surprinzător pentru Academie. Aceasta e de un conservatorism social foarte îngrijorător. Ce dezamăgeşte este lipsa completă de înţelegere a ce înseamnă contextul social pentru determinarea rezultatelor PISA – cât contează factorul socio-economic în explicarea acestor rezultate de la PISA. Nu e vorba de mai multă sau mai puţină istorie sau latină, ci este vorba de condiţii de învăţare şi inegalităţi sociale care se reflectă apoi în inegalităţi educaţionale. Iar Academia Română să nu aibă absolut nimic de spus din punctul acesta de vedere arată, totuşi, cât de puţină atenţie acordă ei atât dimensiunii sociale, cât şi de serios se apleacă asupra înţelegerii unor probleme la nivel ştiinţific, mai ales că sunt date suficiente care să explice acest lucru”, este de părere Mihai Vasile, cercetător al Institutului pentru Solidaritate Socială, explicând că punctul de vedere al Academiei pare, mai degrabă, un efort de apărare a unui set de valori conservatoare. „Par să spună doar că noi trebuie să ne reafirmăm valorile acestea şi să apărăm Zburătorul. Din experienţa pe care o am cu lucrat cu copii din toate mediile şi vârstele, abilităţile pe care teoretic le testează PISA şi pe care ni le dorim cu toţii: gândire critică, creativitate, capacitate de analiză şi înţelegere a unui text complex, toate lucrurile acestea se pot face cu orice materie. Nu e nevoie să inventăm materii noi, dar nu este nevoie nici să le apărăm pe cele clasice cu puterea pe care o face Academia”, a adăugat acesta.
Ce pare cu atât mai semnificativ în abordarea Academiei Române este lipsa aparentă de angajare cu explicaţiile formulate în spaţiul public în urma apariţiei rezultatelor testelor PISA pentru performanţele cvasi-dezastruoase ale elevilor români, mai precizează cercetătorul. „Ce e important, de fapt, este formarea profesorilor şi acordarea tuturor instrumentelor necesare pentru profesori ca ei să poată să facă materiile adaptate nevoilor copiilor cu care lucrează”, a mai arătat Mihai Vasile.
Chiar dacă textul propunerii făcute de Academia Română conţine şi câteva observaţii bune despre unele problemele din sistemul de educaţie, precum contracarea unui viziuni despre educaţie care tinde să diminueze rolul capacităţii de a memora a elevului ori menţionarea ineficienţei unui model de predare şi învăţare care oferă unor discipline o singură oră pe săptămâna, caracterul general al discursului din propunerea Academiei scoate la iveală un conservatorism rupt în multe instanţe de realitate, consideră Adrian Hatos, profesor al Universităţii din Oradea.
„Este un document ultraconservator din punct de vedere social şi educaţional care plasează Academia într-o poziţie socială anti-modernă şi anti-progresistă. Din punct de vedere social promovează o viziune etnicistă, romantică şi paseistă despre societate şi despre relaţia dintre om şi societate. Din punct de vedere pedagogic se limitează aproape exclusiv la curriculum şi urmăreşte doar obiective privind conţinuturile de limba română, de istorie, geografie şi latină”, a declarat Adrian Hatos, acesta observând şi că, dincolo de substanţa propunerilor Academiei, textul trădează şi o modalitate de a argumenta mai degrabă neriguroasă.
„Pe mine m-au surprins nu atât ideologia nostalgică şi autoritară cât argumentarea foarte superficială: documentul este plin de anunţuri apodictice nesusţinute sau de argumente ori de premise fragile, uneori de-a dreptul ideologice. De pildă, digitizarea este pusă în antiteză cu cultura umanistă, ca şi cum accesul la textele clasice sau exerciţiile de stil nu ar putea beneficia de tehnologia digitală. În altă parte se argumentează în favoarea unor conţinuturi doar pentru că este o practică veche apelul la ele, ca şi cum dacă ceva este vechi este inerent funcţional, deşi ar putea să se menţină ca instituţie pur şi simplu prin dependenţă de cale. Sau se susţine că identitatea europeană se poate întări doar prin cultivarea celor naţionale - idee care este evident ideologică şi derivată din concepţia autorilor despre tipul de integrare europeană pe care îl agreează şi nu din vreun argument empiric sau ştiinţific”, a adăugat Adrian Hatos.