A treia doză de vaccin produce şi de 11 ori mai mulţi anticorpi. Pacienţii cer ca personalul medical să fie vaccinat 100%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A treia doză de vaccin, la 6-12 luni distanţă faţă de a doua  Foto: Arhivă

Compania farmaceutică americană Pfizer a anunţat că o a treia doză de vaccin anti-COVID-19 poate „impulsiona puternic“ protecţia împotriva variantei Delta a coronavirusului SARS-CoV-2, comparativ cu schema de vaccinare cu două doze. În acelaşi timp, asociaţiile de pacienţi cer ca personalul medical să fie vaccinat 100%.

A treia doză de vaccin Pfizer produce de 5 ori mai mulţi anticorpi împotriva variantei Delta la persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani şi de peste 11 ori mai mulţi anticorpi la persoanele din grupa de vârstă 65-85 de ani, comparativ cu nivelul anticorpilor creaţi după a doua doză, anunţă compania farmaceutică americană Pfizer. Experţii estimează că această a treia doză de consolidare ar putea multiplica cu 100 neutralizarea variantei Delta, faţă de schema alcătuită din două doze. 

A treia doză de vaccin, la 6-12 luni distanţă faţă de a doua 

„Este nevoie de o a treia doză de consolidare într-un interval cuprins între 6 şi 12 luni după vaccinarea completă pentru a menţine nivelurile ridicate de protecţie” împotriva COVID-19, în condiţiile în care Delta este varianta coronavirusului „cea mai transmisibilă” observată până în prezent, spun reprezentanţii Pfizer. Studiul mai arată că doza de consolidare administrată la cel puţin o jumătate de an după a doua doză de vaccin este bine tolerată şi generează niveluri înalte de anticorpi împotriva coronavirusului original şi a variantei Beta. 

Pfizer a anunţat la începutul acestei luni că intenţionează să solicite Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA) autorizarea administrării celei de-a treia doze din vaccinul anti-COVID-19 pe care l-a dezvoltat împreună cu compania farmaceutică germană BioNTech. 

Şi în România personalul medical şi persoanele vulnerabile ar putea fi vaccinate cu a treia doză împotriva COVID, a anunţat medicul Valeriu Gheorghiţă. O decizie ar urma să fie luată în septembrie, în condiţiile creşterii numărului de infectări cu varianta Delta. 

Pacienţii cer ca personalul medical să fie vaccinat în proporţie de 100% 

În acelaşi timp, Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) solicită ca personalul medical să fie vaccinat în proporţie de 100%. Cea mai mare organizaţie care reprezintă pacienţii din România aminteşte că „de fiecare dată, pacienţii au fost obligaţi să se testeze, uneori pe banii lor, pentru a respecta siguranţa personalului medical“ şi lansează următorul apel către angajaţii din sistemul sanitar: „Vă rugăm să arătaţi acelaşi respect pacienţilor şi să nu îi puneţi în pericol!“, arată hotnews.. Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice îşi arată îngrijorarea în legătură cu nivelul acoperirii vaccinării în rândul angajaţilor din sistemul sanitar şi solicită Ministerului Sănătăţii să ia măsurile care se impun pentru ca persoanele care lucrează în sistem şi vin în contact cu pacienţii să fie în totalitate vaccinate. 

„Vaccinarea profesioniştilor din Sănătate ridică în primul rând o problemă legată de siguranţa pacienţilor. Numeroşi pacienţi cronici sunt la risc de a dezvolta complicaţii ale unor boli infecţioase transmisibile, inclusiv COVID-19. Anumiţi pacienţi, de exemplu, persoanele care fac tratament de cancer, boli autoimune sau transplant sunt vulnerabile la infecţii, în general. Mai mult, anumiţi pacienţi nu pot fi vaccinaţi din motive medicale. Din aceste motive, personalul medical trebuie să fie în totalitate vaccinat, cu excepţia persoanelor care au contraindicaţii de vaccinare“, arată reprezentanţii Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice. 

Ei subliniază că pandemia COVID-19 a sporit vulnerabilitatea acestor pacienţi: „Mulţi au avut întârzieri în dianosticare sau probleme în continuitatea tratamentului. Potrivit studiilor COPAC, 22,8% din pacienţii cu boli cardiovasculare nu au fost deloc la medic din teamă sau din lipsa accesului“. 

„Pe măsură ce restricţiile au fost ridicate, pacienţii cronici continuă să fie îngrijoraţi în legătură cu siguranţa lor. Ei sunt cea mai vulnerabilă categorie în această perioadă şi nu trebuie să uităm că vine valul 4 al pandemiei. Ne confruntăm cu accesul îngreunat la diagnosticare, tratament şi monitorizare. De multe ori, pacienţii aşteaptă în căldură sau în frig în faţa spitalului ore în şir. De fiecare dată, pacienţii au fost obligaţi să se testeze, uneori pe banii lor, pentru a respecta siguranţa personalului medical. De aceea, vă rugăm să arătaţi acelaşi respect pacienţilor şi să nu îi puneţi în pericol“, este apelul lansat de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice. 

Recent, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat că va impune testarea periodică a personalului medical care nu s-a vaccinat împotriva COVID-19, medicii nevaccinaţi urmând să plătească ei aceste teste. Ordinul care va reglementa măsura, despre care ministrul a vorbit deja public de câteva ori, este în acest moment finalizat şi mai aşteaptă doar să fie aprobat. Sindicatele din sistemul sanitar contestă măsura, deşi de mai bine de un an românii sunt primiţi în spitale doar pe bază de test negativ COVID.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort